sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Începe procesul craioveanului care a vut să arunce în aer şase polițişti

Procesul tânărului, de 29 de ani, din Craiova ajuns după  gratii pe 19 august a.c. pentru ultraj după ce a ameninţat şase poliţişti cu cuţitul dar  şi că  îi aruncă  în aer, după  ce a smuls furtunul de gaze de la aragaz, începe … de Moş Nicolae. Mai exact, instanța a stabilit prima înfățişare pe 5 decembrie a.c. Fapta s-a petrecut în blocul nr. 30 din Craioviţa Nouă, unde locatarii chemaseră Poliţia pentru că  tânărul făcea scandalşi îşi agresase o rudă. Inculpatul este şi acum după gratii.

La începutul lunii seprembrie a.c. s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care Sorin Marian Prioteasa, de 29 de ani, din Craiova, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunii de ultraj, cu  şase părţi vătămate, respectiv poliţişti ai Secţiei 5 din Craioviţa Nouă. Dosarul a intrat în camera preliminară, a fost analizat de judecători, iar pe 20 octombrie a.c., instanţa a constatat legalitatea probelor  şi a rechizitoriului Parchetului de pe lângă  Judecătoria Craiova, dispunând începerea procesului:  „Constată  legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 10975/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova privind pe inculpatul PRIOTEASA MARIAN SORIN, a administrării probelor  şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind inculpatul PRIOTEASA MARIAN SORIN. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului, din care suma de 260 lei reprezintă  onorariu avocat din oficiu. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii, conform art. 347 alin. 1 C.p.p. Pronunţată  în camera de consiliu, azi, 20.10.2016”. Hotărârea a rămas definitivă, iar Judecătoria Craiova a stabilit primul termen de judecată pentru data de 5 decembrie a.c.

Reamintim că  scandalul în urma căruia Sorin Marian Prioteasa, de 29 de ani, din Craiova, a ajuns în spatele gratiilor, s-a petrecut în noaptea 18/19 august a.c., în blocul nr. 30, bulevardul Oltenia, din cartierul Craioviţa Nouă. Tânărul, care consumase în prealabil băuturi alcoolice,  şi-a agresat bunica, în vârstă  de 82 de ani, iar vecinii, care au auzit strigătele victimei, au sunat la 112, chemând Poliţia. Trei echipaje de poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au ajuns la faţa locului, dar când agresprul i-a văzut la uşă, a început să-i înjure  şi să-i ameninţe cu bătaia, mai exact cu un cuţit  şi o bâtă. În plus, la un moment dat a scos o brichetă  ameninţând că-i aruncă  totul în aer atât pe poliţişti cât  şi pe vecinii care îi chemaseră, pentru că  smulsese furtunul de alimentare cu gaz al aragazului. Cei  şase poliţişti au intervenit în forţă  până  la urmă, l-au imobilizat pe scandalagiu, l-au urcat în maşină  şi l-au dus la sediul Secţiei de Poliţie, de unde a ajuns la Parchetul de pe lângă  Judecătoria Craiova. După  ce a fost audiat de procuror, pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii a  şase infracţiuni de ultraj, în baza plângerilor depuse de agenţii agresaţi, fiind reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv, măsură  prelungită  faţă  de el în fiecare lună.  ”Pe timpul intervenţiei, Prioteasa Marian Sorin a ameninţat în mod direct un număr de  şase poliţişti, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce implicau exerciţiul autorităţii de stat, cu acte de violenţă  fizică  prin folosirea unui cuţit    şi a unei bâte. De asemenea, funcţionarii publici au fost ameninţaţi în mod direct de către Prioteasa Marian Sorin prin faptul că  va produce o explozie prin aprinderea instalaţiei de gaze din locuinţă, instalaţie pe care o deteriorase cu ocazia scandalului anterior”, au reţinut procurorii Parchetului de pe lângă  Judecătoria Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Procurorii Parchetului de pe lângă  Judecătoria Craiova au finalizat cercetările  şi au întocmit rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată  a lui Sorin Marian Prioteasa pentru comiterea infracţiunii de ultraj, dosarul înregistrându-se la Judecătoria Craiova pe 9 septembrie a.c.

Marți, 8 noiembrie a.c., inculpatul a cerut, din nou, instanței, să fie pus în libertate, sub control judiciar, sau să fie plasat în arest la domiciliu. Magistrații Judecătoriei Craiova i-au respins însă cererea, menținându-l în spatele gratiilor: „Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător, de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlul judiciar sau a arestului la domiciliu. In temeiul art. 348 C.p.p. rap. la art. 207 alin. 4 si 6 C.p.p. mentine ca fiind temeinică şi legală măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul PRIOTEASA MARIAN-SORIN, prin încheierea nr. 65/19.08.2016 a Judecătoriei Craiova, fiind emis mandatul de arestare nr. 48/19.08.2016. Cu drept de contestatie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.11.2016”, se arată  în încheierea de  şedinţă  a Judecătoriei Craiova, menţinută, câteva zile mai târziu,  şi de Tribunalul Dolj.

 

Politica