miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, în vizită la stadionul din Bănie

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a efectuat, marţi, o vizită pe şantierul de la stadionul care se construieşte în Craiova. Acesta a declarat că se urmăreşte ca naţionala României să dispute meciuri din preliminariile Cupei Mondiale de Fotbal, în toamna anului viitor, pe arena din Craiova. Pe de altă parte, stadionul ar urma să fie omologat şi pentru rugby.

500 de muncitori lucrează în prezent pe şantier, urmând ca numărul acestora să crească la 700 în momentul în care se va trece la partea de finisaje, a declarat constructorul care a mai precizat că se va lucra şi pe timpul iernii, astfel încât stadionul să fie gata în martie 2017.
„În martie anul viitor, va fi gata 100%. Noi, astăzi, nu avem niciun fel de motiv să credem că nu va fi gata. În prezent construcţia este realizată în proporţie de 70%. Activităţile majore pe anul viitor vor fi amenajările pe zona de gradene şi gazon”, a precizat reprezentantul firmei constructoare.

Preşedintele FRF a declarat că se urmăreşte ca naţionala de fotbal a României să dispute meciuri la Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ne dorim ca echipa naţională să joace aici. Am şi schimbat abordarea să nu mai joace doar în Bucureşti, ci să joace acolo unde e infrastructura bună. Ăsta este obiectivul să putem să aducem echipa naţională să joace aici. De asta am şi întrebat de termene ca să putem să facem şi noi din timp informarea către UEFA. Orice adversar ar veni aici, la inaugurare, toţi craiovenii şi nu numai, s-ar bucura de toată ardoarea aceasta. Ne dorim ca în septembrie sau octombrie, cu Armenia sau Kazahstan să putem să jucăm la Craiova.Văd la Craiova o dedicare foarte mare din partea autorităţilor locale şi, în special, a doamnei primar Lia Olguţa Vasilescu, şi contează foarte mult să ai parte de o autoritate locală care chiar îşi doreşte şi înţelege toate valorile sociale şi comunitare ale fotbalului”, a spus Răzvan Burleanu.

Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu a afirmat: „Cred în noul termen. Se putea finaliza şi în noiembrie dacă nu ar fi fost probleme cu izvoarele găsite în zona Peluzei Nord. Dar lucrează extraordinar de repede. Să nu uităm că în urmă cu aproape un an de zile, în luna octombrie, aici era teren viran”.

Aceasta a mai precizat că se doreşte ca şi naţionala de rugby să vină să joace la Craiova.

Laviniu LUNGU

Politica