luni, mai 6, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Autoturism de lux căutat în Belgia, descoperit la P.T.F. Calafat

Poliţiştii de frontieră doljeni au descoperit un autoturism marca Mercedes – Benz, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care figura ca fiind căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Belgia.

În data de 22.11.2016, în jurul orei 21.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetățeanul bulgar Makariev G., în vârstă de 34 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes-Benz CLA 180, fabricat în anul 2013, pe care erau aplicate plăcuțe de înmatriculare poloneze.

Cu ocazia controlului specific, polițiștii de frontieră doljeni au constatat faptul că certificatul de înmatriculare al autovehiculului nu prezintă elementele de siguranță specifice, fapt pentru care au procedat la efectuarea de verificări suplimentare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma acestora, a rezultat faptul că autoturismul este dat în urmărire internațională prin Interpol, fiind căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Belgia, iar plăcuțele de înmatriculare aparțin unui alt autovehicul de aceeași marcă.

Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat mașina de la un cetățean polonez şi nu ştia că ar fi furată.

Polițiștii de frontieră au luat măsura indisponibilizării autoturismului, în valoare de aproximativ 20.000 euro, iar în cauză au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire la furt și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Politica