duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tentativă de trecere ilegală, cu documentele altor persoane la P.T.F. Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu –PTF Calafat au depistat două persoane, o femeie şi un minor, care au prezentat la controlul de frontieră documente de călătorie eliberate de autoritățile bulgare, aparținând altor persoane.

În data de 15.11.2016, în jurul orei 07.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-au prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasageri într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria, două persoane, o femeie și un minor, care au prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate şi un paşaport, ambele documente emise de autoritățile bulgare.

Procedând la verificarea documentelor de călătorie, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a constatat că există diferenţe de fizionomie între persoanele care s-au prezentat la control şi fotografiile din documentele de călătorie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cu ocazia cercetărilor preliminare, s-a stabilit că persoana adultă se numeşte Anelia A., în vârstă de 49 de ani, cetăţean bulgar, iar minorul în vârstă de 13 ani care o însoţea este fiul ei.

În cauză, femeia a declarat că a apelat la această metodă întrucât voia să ajungă în Germania, la rude şi nu avea acordul tatălui minorului pentru a călători.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar acestea au fost preluate de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun.

Politica