Eco Sud cere bani pentru depozitul Mofleni. Primăria Craiova acuză şantaj

Reprezentanţii Eco Sud, societatea care administrează groapa de gunoi de la Mofleni, au organizat, marţi, o dezbatere la sediul firmei. La acest eveniment a fost prezentă doar presa pentru că, după cum au spus reprezentanţii societăţii, autorităţile locale, judeţene, dar şi cele care se ocupă de bunăstarea mediului nu şi-au arătat interesul de a veni. Eco Sud îşi doreşte mărirea tarifului de depozitare a gunoaielor, despre care spune că s-ar resimţi nesemnificativ în buzunarele craiovenilor şi doljenilor, pentru a construi noi celule de depozitare a gunoaielor. În momentul de faţă, susţine Eco Sud, spaţiul disponibil rămas mai ajunge pentru două-trei luni. Pe de altă parte, Primăria Craiova spune că felul în care procedează Eco Sud este o formă de şantaj şi că municipalitatea nu şi-a încălcat obligaţiile contractuale. Ce se va întâmpla pe mai departe, nu se ştie.

Reprezentanţii companiei Eco Sud, cea care administrează depozitul de deşeuri de la Mofleni, a susţinut, ieri, o conferinţă de presă care se dorea a fi, de fapt, un dialog cu autorităţile locale, judeţene şi cele care au competenţă în domeniul protecţiei mediului. Acestea nu au răspuns invitaţiei Eco Sud, care îşi doreşte să mărească tariful de depozitare a deşeurilor pentru a putea face investiţiile necesare extinderii sau construirii de noi celule, necesare depozitării gunoaielor.

Din păcate, după cum vedeţi, suntem în continuare singuri. Nu este prezentă nicio autoritate, cu toate că, ieri (luni – n.r.), am avut anumite confirmări din partea prefecturii, a Salubritate Craiova. Din păcate, din partea Primăriei Craiova şi a Consiliului Local nu am primit o confirmare la această întâlnire. Este o situaţie de fapt care trebuie soluţionată, într-un fel sau altul, cu autorităţile locale şi, cu puţină implicare din partea lor, am putea-o depăşi cu foarte mare uşurinţă”, a spus Dan Stănoaia, directorul comercial al Eco Sud.

Eco Sud cere 30 de euro/tona de deşeuri faţă de 21

Eco Sud susţine că face demersuri din anul 2013 către autorităţile locale vizavi de situaţie în care societatea Eco Sud se află din cauza unor costuri ce nu sunt acoperite de contractul actual în vigoare.

Avem şi o decizie în instanţă, care nu a spus că primăria sau că noi avem dreptate. Pur şi simplu, nu ne-a dat banii pentru că a considerat că este o problemă care trebuie rezolvată de către autorităţile locale în baza ordinului 109 al ANRSC prin care noi trebuie să depunem o fişă de fundamentare, iar dânşii să o evalueze, să o examineze şi să vedem dacă, într-adevăr, acelea sunt cheltuielile. Ei au obligaţia, pe acest ordin, să aloce aceste fonduri. Noi am depus către primărie un tarif calculat în funcţie de cantităţile depozitate şi am solicitat primăriei, pentru cantitatea de 96.000 de tone de deşeuri ce urmează a fi depozitate în următorul an, un tarif de 30 de euro fără TVA (per tona de deşeuri – n.r.), iar după epuizarea acestei cantităţi preţul ar urma să revină la 26,38 de euro pe tonă. Sunt şi modificări ale legislaţiei care ne-au obligat să suportăm taxele pentru teren, care nu au făcut obiectul contractului nostru. (…) A fost o modificare de Cod Fiscal, noi am plătit, retroactiv, 1,4 milioane de lei. 700.000 sunt majorări şi penalităţi. Spune foarte clar în legislaţie că aceste sume trebuie recuperate de la autorităţile locale şi cât mai rapid, dacă îmi aduc eu bine aminte (…) Tariful de 21 de euro/ tonă este din anul 2008. Suntem în 2016. Acum este 1.250 de lei salariul minim brut, dacă nu mă înşel. În 2008 era de aproximativ 700 de lei. Pentru companie, aceasta (salariul – n.r.) este o cheltuială fixă. Eu nu pot să spun că dau afară angajaţi din această cauză. Este vorba despre protecţie socială”, au mai explicat reprezentanţii societăţii. Aceştia au precizat că nu ştiu dacă autoritatea locală contestă suma de 30 de euro/tona de deşeuri. „Poate i se pare mare sau mică. Nu ştim, pentru că nu vin la dialog. Aşteptăm să vină cu un punct de vedere. Nu avem nici măcar oportunitatea de a discuta acest aspect”, au mai spus cei de la Eco Sud.

Deocamdată, capacitatea de depozitare mai ajunge pentru câteva luni”

Întrebat care ar fi lucrul cel mai rău care s-ar putea întâmpla dacă spaţiile de depozitare a deşeurilor ar fi complet ocupate, directorul comercial al Eco Sud a spus că nu vrea să se gândească la aşa ceva.

Noi sperăm în continuare că vom găsi o soluţionare a situaţiei în care ne aflăm. Deocamdată, capacitatea de depozitare mai ajunge pentru câteva luni. Sperăm că se va resuscita oarecum, să spun aşa, la nivelul autorităţilor locale această stare de pasivitate şi vom reuşi să avem un dialog. Chiar dacă se va găsi un interlocutor cu care să discutăm, lucrările de construcţie ale unei celule durează”, a explicat Dan Stănoaia.

Conform reprezentanţilor Eco Sud, problema de construcţie a unei celule este sezonieră şi durează aproximativ trei luni şi, din cunoştinţele lor, există problema de autorizare după momentul construcţiei, care, din experienţa de la depozitul Mofleni, durează încă o dată pe atât, cel puţin.

Cei de la Eco Sud au vorbit şi despre lucrările care au fost desfăşurate în ultima perioadă la depozit.

Investiţiile trebuie să le facem noi, dar costul de investiţie trebuie recuperat prin tariful de depozitare. Ceea ce cerem noi, la nivel de cetăţean, înseamnă contravaloarea unui ziar sau chiar mai puţin. Nu este o sumă atât de mare. Am avut această temporizare a activităţii, nu a fost niciun fel de altă intenţie. Am căutat să prelungim cât se poate durata de viaţă a celulei. Am preferat, sperând că autorităţile vor înţelege această nevoie de dialog, şi de a se pune la masă cu noi, să facem aceste lucrări, să asigurăm şi recepţionarea deşeurilor în cadrul depozitului, tocmai pentru a mai prelungi perioada de viaţă a acestei celule. Lucrările acestea nu înseamnă că o să dureze această celulă la nesfârşit, ci există limitări impuse prin autorizaţii şi reglementări de care trebuie să ţinem cont aşa cum am făcut-o întotdeauna. Nu e vorba de lucrări la celulă, sunt nişte lucrări de eficientizare a spaţiilor de depozitare, sunt spre final. Vremea ne cam ţine pe loc, lucrările de terasamente sunt în jur de 90% terminate. Dacă ne ajută vremea sperăm ca spre sfârşitul acestei săptămâni să le finalizăm”, au mai precizat reprezentanţii Eco Sud prezenţi la întâlnire.

Lia Olguţa Vasilescu: „Categoric, este o formă de şantaj”

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, consideră că ceea ce face Eco Sud este o formă de şantaj şi, mai mult, că societatea îşi încalcă obligaţiile contractuale.

Categoric, este o formă de şantaj. Asta am discutat şi cu prefectul şi cu toate instituţiile abilitate, pentru că, din punctul nostru de vedere, ei sunt singurii care nu respectă contractul. Există un contract semnat între Primărie şi Eco Sud în urmă cu mai mulţi ani, prin care noi ne obligăm să transportăm până la groapa de gunoi toate deşeurile din oraşul Craiova, iar ei se obligă să le depoziteze. Deocamdată, noi transportăm acest gunoi iar ei, de câteva zile, nu îl mai preiau decât în cantităţi foarte mici, ceea ce ne-a făcut pe noi să rămânem cu maşinile încărcate de gunoi şi să nu putem să ridicăm în toate zonele. Practic, este o încălcare clară a obligaţiilor contractuale pe care le au cu Primăria Municipiului Craiova”, a spus Lia Olguţa Vasilescu în urma unei întâlniri desfăşurate la sediul Prefecturii Dolj, pe această temă.

În ceea ce priveşte preţul plătit de către craioveni pentru gunoi, primarul a spus că acesta nu se măreşte şi că soluţionarea acestei probleme nu ţine de municipalitate.

În ceea ce priveşte tariful, pe care ei l-ar dori crescut, noi am spus foarte clar că acolo nu poate fi decât o decizie a instanţei. Deocamdată, noi am câştigat. Deci, tariful la gunoi în Craiova nu se măreşte. Sigur că există o soluţie, dar asta este în mâna prefectului şi a instituţiilor abilitate. În ceea ce priveşte Primăria, noi avem doar obligaţia de a duce gunoiul la groapă, ceea ce am şi făcut. Obligaţia lor este să îl depoziteze. De aici înainte, de ce nu vor să îl depoziteze, de ce nu şi-au construit până acum mai multe celule sau cu totul şi cu totul alte lucruri, este sarcina unor alte instituţii ca să discute aceste lucruri şi să ia măsurile în consecinţă”, a mai punctat primarul Craiovei.

Programul de ridicare a gunoiului a revenit la normal

Într-un răspuns transmis la solicitarea Jurnalul Olteniei, reprezentanţii societăţii de salubritate din municipiu au precizat că de marţi s-a trecut la program normal de ridicare a deşeurilor de la populaţia din zona de case. La blocuri, graficul este înregistrat în proporţie de 95% şi urmează să fie recuperat şi decalajul de la agenţii economici.

SC Salubritate Craiova SRL depune în continuare eforturi pentru recuperarea decalajului înregistrat săptămâna trecută în realizarea programului de colectare a deşeurilor din municipiul Craiova şi comunele pe care le deservim, pe fondul restricţiilor de acces impuse în Depozitul Ecologic Mofleni, operat de SC Eco Sud SA. Această situaţie a atins un punct critic în zilele de 6 şi 7 octombrie, când societatea noastră a reuşit să colecteze şi să depună în rampă o cantitate de deşeuri care reprezintă doar 30% din necesarul minim de depozitare. Aşa cum am specificat şi anterior, în perioada 3.10.2016-7.10.2016, societatea noastră a asigurat, cu prioritate, ridicarea deşeurilor de la unităţile care reprezintă urgenţe din punct de vedere al sănătăţii publice, cum sunt: asociaţiile de locatari/proprietari, unităţi de învăţământ, pieţe, spitale, precum şi marii agenţi economici. La momentul actual, graficul de ridicare a gunoiului la asociaţiile de proprietari/locatari din Craiova este realizat în proporţie de 95% şi, începând de astăzi (n.r. marţi), am intrat în programul normal de ridicare a deşeurilor de la populaţia care domicialiază la casă. Concomitent, recuperăm decalajul înregistrat la ridicarea deşeurilor de la agenţii economici”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, Cristina Ghenea, purtătoare de cuvânt la SC Salubritate Craiova SRL.

Populare

Recomandări

Prețul motorinei a scăzut

Prețul motorinei a scăzut miercuri sub 8 lei/litru în...

Craiova. Zona de alergare din Grădina Botanică, din nou, practicabilă

Zona de alergare din Grădina Botanică este, de astăzi,...

Cum poate arăta grupa de foc a României pentru preliminariile EURO 2024

Echipa națională a României are șanse și mai mari...

Mai multe pilote și mai puțină căldură la Spitalul Novaci

Conducerea Spitalului Novaci a căutat soluții pentru ca unitatea...