Conecteaza-te cu noi

Gorj

Ponta s-a înscris la parlamentare

Publicat

pe

Victor Ponta, fost premier, a anunţat că a depus solicitarea pentru candidatura sa la alegerile parlamentare din acest an, la PSD Gorj.

„E importantă opinia structurilor locale (eu am depus deja solicitarea la Organizaţia mea PSD din Gorj), dar trebuie propuşi şi oameni noi şi care vor fi utili în viitor — să ne amintim că Emil Boc s-a afirmat întâi la Bucureşti şi apoi la Cluj, eu sunt bucureştean „adoptat” de Gorj, şi exemplele sunt multiple!”, a scris Ponta, duminică, pe Facebook.

El a mai adăugat că „marea şansă (pentru România nu doar pentru PSD) este să propună oameni de mare calitate şi competenţă în viitorul Parlament/ oameni care să recâştige prestigiul şi încrederea pentru această instituţie fundamentală a unui stat democratic (nu întâmplător a fost principala ţintă a Sistemului şi a Propagandei), care să facă legi mai bune şi să controleze Guvernul sau Preşedintele atunci când e cazul (aşa cum prevede Constituţia şi principiul echilibrului între puterile Statului)!PSD este singurul partid care poate fără probleme să propună o listă „completă” — cu parlamentari care au fost activi şi eficienţi în mandatele precedente, cu oameni care deja au dovedit în Guvern şi în autorităţile locale că ştiu şi să facă (nu doar să critice şi să înjure)/ cu tineri de viitor şi femei competente şi implicate (cred că „frumuseţea” contează în politică doar dacă e şi interioară — altfel ca la concursurile de Miss)”.

Reamintim că Victor Ponta a fost trimis în judecată în dosarul „Turceni-Rovinari” în care este acuzat pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor în legătură cu prejudicierea CET-urilor din Oltenia.

Faptele au fost săvârşite, conform procurorilor, în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”.

În dosar mai sunt trimişi în judecată ex-senatorul Dan Șova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi ”Șova şi Asociaţii”, Laurenţiu Ciurel, la data faptelor având calitatea de director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, şi Octavian Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.

Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2007 — decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obţinut de la SCA ”Șova şi Asociaţii” suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.

Călinoiu vrea la Senat

Preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, vrea şi el la Parlament. Mai exact, potrivit presei gorjene, vrea să fie primul pe lista PSD Gorj pentru Senat. Acesta a anunţat, marţi, că îşi va depune candidatura la parlamentare.

© 2021. Toate drepturile rezervate.