vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

S-a stabilit primul termen al apelului pentru şpăgarul de la „Buletine”

Curtea de Apel Craiova a stabilit primul termen al apelului declarat de şpăgarul de la „Buletine” împotriva sentinţei Tribunalului Dolj prin care a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii. Judecarea începe pe 12 octombrie, iar apel au declarat şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, nemulţumiţi de pedeapsă. Craioveanul a fost arestat în februarie 2015 pentru că cerea mită, între 50 şi 200 euro, pentru eliberarea în regim de urgenţă a unor cărţi de identitate şi documente de stare civilă, fără să fie funcţionar în cadrul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Craiova.

Reamintim că, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au demarat, la jumătatea lunii ianuarie 2015, cercetarea lui Ion Kovacs, de 40 de ani, din Craiova, pe care îl suspectau că, în schimbul unor sume de bani, intervine pe lângă funcţionari ai SPCLEP Craiova, pentru a facilita întocmirea sau preschimbarea unor cărţi de identitate şi a altor documente de stare civilă în regim de urgenţă. Bărbatul racola persoane din rândul celor care se prezentau la SPCLEP Craiova în vederea obţinerii unor documente de stare civilă, de la care pretindea sume cuprinse între 50 şi 200 euro, pentru rezolvarea în regim de urgenţă a cererilor lor. Cei care plăteau, beneficiau de un regim preferenţial în obţinerea documentelor solicitate, mai exact le primeau în aceeaşi zi sau, cel mai târziu, în ziua următoare.  Cu ajutorul unui investigator sub acoperire, pe 4 februarie, Ioan Kovacs a fost prins cu 250 de euro, bani pe care îi primise pentru a facilita obţinerea unei cărţi de identitate provizorii. La percheziţia făcută asupra sa, oamenii legii au descoperit: 50 de dolari, 270 lei, o carte de identitate pe numele unei femei, 250 de euro şi 7 timbre fiscale în valoare de 2 lei fiecare. În buzunarul pantalonilor au fost găsite cele 5 bancnote din cupiura de 50 euro marcate criminalistic şi încă 15 lei. După flagrant a urmat o percheziţie la locuinţa lui Kovacs, unde a fost descoperit un număr foarte mare de documente şi acte de stare civilă, în copie şi original. S-a stabillit că inculpatul a facilitat, în schimbul unor sume de bani, obţinerea de acte de identitate sau de stare civilă.

Procurorii au precizat, la momentul respectiv, că în urma percheziţiei efectuate asupra bărbatului a fost găsit şi un set de chei care aparţine directoarei. Mai mult, chiar Madlen Voicinovschi i-ar fi dat acestuia cheile, deşi bărbatul nu era angajat al instituţiei. Cheile erau utilizate de aceasta la biroul personal, la fişetele din birou, cât şi la un spaţiu unde erau depozitate şi arhivate listele electorale. Cheile au fost înmânate de către directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Craiova inculpatului Kovacs Ioan, deşi acesta nu este angajatul insituţiei. Madlen Voicinovschi a explicat că setul de chei cu pricina nu face obiectul anchetei, fiind o întâmplare că a fost găsit asupra inculpatului, întrucât o ajutase să mute un fişet. Ioan Kovacs a fost reţinut pe 4 februarie, iar o zi mai târziu a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Joi, 2 aprilie 2015, la cererea procurorilor, Tribunalul Dolj a dispus prelungirea arestului preventiv în cazul inculpatului, însă decizia instanţei a fost contestată de Kovacs. Luni, 6 aprilie, Curtea de Apel Craiova a decis să schimbe hotărârea Tribunalului Dolj şi a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. După o lună de arest la domiciliu, mai exact vineri, 8 mai 2015, tot Curtea de Apel Craiova a decis să-i înlocuiască lui Kovacs arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Între timp procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările în cauză, iar pe 13 august 2015 au dispus trimiterea în judecată a lui Ioan Kovacs pentru trafic de influenţă. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj, unde a intrat în procedura de cameră preliminară, fiind analizat de un judecător. Instanţa a decis că toate actele de urmărire penală sunt legale, iar la termenul de pe 9 decembrie a hotărât începerea judecării procesului.

Pe 19 mai a.c. s-a pronunţat sentinţa pe fond, magistraţii Tribunalului Dolj condamnându-l pe Ioan Kovacs la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani. În plus, acesta este obligat să presteze 90 de zile de muncă neremunerată la Biblioteca Judeţeană sau la DGASPC Dolj. Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 250 euro, primită de bărbat la flagrant şi l-a obligat la 2.600 lei cheltuieli judiciare.

Nemulţumiţi de hotărâre, atât inculpatul, cât şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au declarat apel, care s-a înregistrat la Curtea de Apel Craiova, primul termen fiind stabilit pentru data de 12 octombrie. Hotărârea pronunţată la Curtea de Apel Craiova va fi definitivă.

 

Politica