duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

150 de ani de la fondarea Dinastiei Române, sărbătoriţi la Severin

Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei – Filiala Mehedinţi sărbătoreşte la acest sfârşit de săptămână împlinirea a 150 de ani de la fondarea Dinastiei Române, precum şi 139 de ani de la câştigarea Independenţei de stat a României.

Primul eveniment este programat pentru vineri seară, începând cu orele 19,00, în sala Ştefan Popa Popa’s a Palatului Culturii Teodor Costescu, unde va avea loc un concert extraordinar oferit de corul Vox Dunaris şi de Orchestra de Cameră a Liceului de Artă „I. Şt. Paulian”.

Manifestările continuă sâmbătă, la ora 17,00, la centrul expoziţional din incinta Cetăţii Medievale a Severinului, cu simpozionul „150 de ani de monarhie, 139 de ani de independenţă”, la care participă profesori de istorie, reprezentanţi ai armatei, asociaţiilor foştilor deţinuţi politici etc.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Evenimentele se încheie duminică, cu organizarea „Crosului regelui” în Pădurea Crihala (10.30), la care participă elevi de la Liceul de Artă „I. Şt. Paulian” şi de la Şcoala Gimnazială „Regele Mihai I”. Câteva ore mai târziu, va avea loc o paradă a portului popular, cu plecare din Portul Drobeta Turnu Severi, pe următorul traseu: Portul Severin-Teatru-Prefectura-Castelul de Apă-scena strada Crişan.

Sursa: atitudineinseverin.ro

Politica