joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primar din Oltenia, sub control judiciar

Primarul comunei Izvoarele, județul Olt, Florian Constantin, se află sub control judiciar. Măsura a fost dispusă de procurorii secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, asimilată infracţiunilor de corupţie, pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 25.04.2016, până la data de 23.06.2016.

 Pe timpul cât se află sub control judiciar, în sarcina inculpatului C.F. s-a instituit, printre alte obligaţii, şi aceea de a nu mai exercita funcţia de primar al comunei Izvoarele, în desfăşurarea căreia a săvârşit fapta penală din prezenta cauză.

În fapt, s-a reţinut că la data de 19.08.2013, în calitate de primar al com. Izvoarele, inculpatul C.F. a angajat patrimonial, comuna Izvoarele, printr-un contract de împrumut, ce a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, referitoare la condiţiile de contractare a împrumuturilor interne, pentru realizarea de investiţii publice de interes local.

Prin activitatea desfăşurată, inculpatul C.F. a obţinut nelegal fonduri pentru finanţarea lucrării de construcţii vizând proiectul „Campus Şcolar la Şcoala de Arte şi Meserii Izvoarele, jud. Olt”, creând astfel o pagubă în patrimoniul comunei Izvoarele, în cuantum de 216 002,92 lei.

        

 

Politica