sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Imigranţi ascunşi într-un apartament din Ostroveni

Doi imigranţi din Bangladeş care se ascundeau de câteva săptămâni în apartamentul unui râmnicean, din cartierul Ostroveni, au fost prinşi de poliţişti.

Poliţiştii au stabilit că aceştia au trecut fraudulos graniţa în România, la sfârşitul lunii februarie.
“La data de 17 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, sprijiniţi de cei din cadrul Biroului de Imigrări Vâlcea, au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea în vederea prevenirii şi combaterii traficului de migranţi.

Astfel, în cartierul Ostroveni au fost depistaţi doi bărbaţi, de 30 şi 50 de ani, ambii din Bangladeş, care locuiau fără forme legale pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, la domiciliul lui U. Marian.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma verificărilor efectuate,oamenii legii au stabilit că persoanele de origine din Bangladeş, au trecut fraudulos frontiera de stat a României la sfârşitul lunii februarie şi au fost adăpostite pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea”, a declarat Alina Teodorescu, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Aceştia au fost duşi sub escortă şi depuşi la Centrul de luare în Custodie Publică Bucureşti. În cauză, cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,trecere frauduloasă a frontierei” şi ,,facilitarea şederii ilegale în România”.

spot_img
spot_img

Politica