duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un senator, oltean, pleacă din politică

Remus Daniel Nițu a demisionat astăzi, din calitatea de senator al României şi din funcţia de preşedinte al ALDE Vâlcea. 

„Demisia mea din mandatul de senator al României, de preşedinte al ALDE Vâlcea, ca şi demisia din PNL, se datorează constatării mele că este practic imposibil sa fii un om de conştiinţă care îşi respectă valorile şi principiile. Nu îmi ascund decepţia pentru faptul că interesele meschine de grup şi de grupuri de interese primează în detrimentul intereselor publice. Am dorit să fac politică pentru judeţul Vâlcea şi pentru vâlceni, dar se dovedeşte imposibil în aceste condiţii. Mă retrag din viaţa politică, însă voi sprijini în continuare proiectele educaţionale, sociale şi culturale”, anunță Nițu pe contul său de socializare. 

Foto:facebook.com

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica