marți, mai 21, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Frontiera, lipsită de excelenţă la finalizare

Învinsă etapa trecută la Simeria, ASFC Frontiera Drobeta a înregistrat sâmbătă al doilea eşec stagional şi a coborât pe locul al III-lea în ierarhia seriei a V-a a Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor republicani B. Istoviţi, după ce înaintea partidei au îndepărtat apa de pe gazonul Stadionului Termo din Dr.Tr.Severin, jucătorii pregătiţi de Florin Teodorescu şi Vintilă Mişu au căzut în repriza secundă, când bănăţenii au marcat prin Fabian Trip (60) şi Răzvan Piţigoi (74).În pofida eşecului, antrenorul echipei severinene a apreciat dăruirea elevilor săi şi e convins că Frontiera nu pierdea dacă terenul s-ar fi prezentat în condiţii optime.

“A fost cel mai bun joc practicat de echipa mea. Am întâlnit prima clasată şi am avut trei şanse mari de gol în prima repriză, dar şi o ratare imensă la scorul de 1-0. Din păcate, nu am reuşit să fructificăm ocaziile create. Eu îmi felicit băieţii pentru ambiţie, dăruire, caracter şi devotament. Înainte de startul partidei, ei au intrat pe teren cu găleţi şi bureţi speciali, pentru a scoate apa, ca arbitrul să dea drumul la joc şi să nu scrie în raport că nu am luat măsuri ca terenul să fie practicabil, aşa cum s-a întâmplat la precedentul joc de acasă, cu LPS Sebeş, de la juniori A, când am pierdut cu 3-0 la masa verde. Sper să găsim în continuare înţelegere de la Sindicatul Termo, ca să ne permită să jucăm aici. Știu că şi echipa de seniori de la Pandurii Târgu Jiu are un contract pentru a se antrena pe acest stadion. Lipsa unui teren sintetic e o problemă pentru judeţul nostru.  Sunt convins că nu pierdeam, dacă nu jucam pe un teren mocirlos. Am condus jocul în proporţie de 60-70 de minute”, a pus Teodorescu.

Echipa sa câştigase precedentele trei jocuri de pe propriul teren, în care a întâlnit  CSS Drobeta (2-1),  FC Hunedoara (4-2)  LPS Sebeş (3-2), iar cu Centrul de Excelenţă Timişoara a jucat în formula: Ionel Mişu – Angelo Bordea, Adrian Murgu, Eugen Băltăţeanu, Daniel Bîcleşanu (79 Alexandru Lulea), Alin Iacobescu, Robert Mohora, Cristian Cozac, Alin Dăescu (69 Ionuţ Mitroi), Eugen Răducăniţa (75 Denis Marean) şi Andrei Blendea. Juniorii A au stat în această rundă, iar AS FC Frontiera va juca etapa viitoare, cu ambele grupe, la Lugoj.

Policlinica Buna Vestire Craiova
spot_img
spot_img

Politica