luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Accident, cu doi morţi, pe DN6 la Prunişor-Mehedinţi

Accident cumplit pe raza comunei mehedinţene Prunişor la sfârşitul săptămânii trecute când şi-au pierdut viaţa două persoane. Este vorba de doi bărbaţi din judeţul Timiş. Aceştia au murit după ce maşina în care se aflau a pătruns pe contrasens şi a intrat frontal într-un microbuz care circula regulamentar. Rănite şi transportate la spital au fost şi două persoane aflate în microbuz. Nefericitul eveniment s-a petrecut la intrarea în localitatea Prunişor. Cei doi bărbaţi se aflau într-un autoturism înmatriculat în judeţul Timiş. Şoferul microbuzului povesteşte că a văzut maşina care venea sinuos, din sens invers ,cu viteză mare. Tânărul de la volan spune că ar fi observat două flash-uri pe care le-a dat şoferul din Logan, probabil în încercarea de a sesiza că ceva nu este în regulă, apoi a părăsit sensul de mers şi a intrat direct în microbuzul condus de el.

Patru ambulanţe şi o autospecială SMURD au ajuns la locul accidentului, dar pentru cei doi oameni din autoturism scoşi dintre fiarele contorsionate de echipajul de la Descarcerare nu s-a mai putut face nimic. La spital au fost duse prietena şi mama şoferului care conducea microbuzul. Femeia avea o tăietură la cap .Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. Ipotezele luate în calcul sunt fie faptul că şoferul Loganului a pierdut controlul din cauza carosabilului umed, fie că a aţipit la volan. ,,În dimineaţa zilei de 9 octombrie a.c., cu puţin înainte de ora 6.00, pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au fost solicitaţi să intervină, pe DN6, pe raza localităţii Prunişor, pentru salvarea victimelor unui accident rutier, produs între un microbuz şi un autoturism. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD şi un echipaj de pompieri cu o autospecială cu apă şi spumă. În urma accidentului au rezultat cinci victime, două decedate şi încarcerate în autoturism şi alte trei conştiente, însă cu multiple traumatisme. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea celor două persoane din autoturism, efectuând manevre de resuscitare la una dintre persoanele inconştiente, până la sosirea echipajului SAJ cu medic. Din nefericire, cele două persoane inconştiente au fost declarate decedate de către medicul SAJ. Echipajul SMURD a transportat la UPU Dr.Tr.Severin două victime, cu traumatisme. Conducătorul microbuzului, care prezenta răni superficiale, a refuzat transportul la spital”, a precizat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.

 

 

 

Politica