Premiul Nobel este mult mai cunoscut decât omul care l-a înfiinţat şi i-a dat numele – Alfred Nobel, una dintre cele mai ilustre personalităţi ale secolului al XIX-lea. Invenţiile sale aveau să marcheze profund cursul civilizaţiei umane. A rămas un punct de referinţă, o sursă de inspiraţie pentru mulţi. Astăzi, numele său este legat de cel mai râvnit şi prestigios premiu de pe mapamond, a cărui decernare continuă să fie cel mai important eveniment de gen din mediile politice, culturale şi ştiinţifice internaţionale.
Alfred Nobel, omul
S-a născut la 21 octombrie 1833, în Stockholm, în sânul unei familii unde ştiinţa se afla la mare preţ. Tatăl său, un reputat om de ştiinţă şi inventator al vremii era descendent al celebrului savant suedez Olof Rudbeck. Alfred a moştenit din familie apetitul pentru ştiinţă şi cercetare. În perioada adolescenţei, a fost atras de chimie. Tânărul era înzestrat cu o mare capacitate de a învăţa fel de fel de lucruri (la vârsta de doar 17 ani vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza şi germana), dar marea sa dragoste a rămas chimia. După împlinirea vârstei de 18 ani, şi-a aprofundat studiile de chimie în Statele Unite, sub îndrumarea profesorului John Ericsson, cel care a proiectat nava blindată USS Ironclad. Acasă, afacerile familiei întâmpinau probleme, se întoarce în Suedia natală şi, alături de tatăl său, Alfred decide să îşi continue cercetările în Franţa. Fire deosebit de inteligentă şi pragmatică, tânărul suedez intuieşte valoarea şi importanţa explozibililor în diversele domenii de activitate ale proaspăt instalatei Epoci Industriale. Demarează deci cercetările asupra explozibililor, în paralel cu comercializarea nitroglicerinei, cel mai puternic explozibil al vremii, descoperit în anul 1847 de către Ascanio Sobrero.
Experimentează şi combină noi formule ale puternicului exploziv lichid, încercând să creeze un tip de nitroglicerină cât mai stabil posibil, care să nu explodeze la cele mai mici mişcări. Cumplita explozie din anul 1864, de la propria fabrică de explozibili Heleneborg, din Stockholm, duce la moartea tragică a 5 oameni, printre aceştia aflându-se şi unul dintre fraţii lui Alfred, Emil. Profund şocat şi considerându-se vinovatul moral al acestei tragedii, Alfred Nobel mai primeşte o lovitură, de data aceasta din partea autorităţilor suedeze, care iau decizia de a-i închide uzina, considerând activităţile din domeniul explozibililor prea periculoase pentru a mai putea fi permise. Cu toate acestea, tatăl şi fratele său îşi continuă afacerile în Rusia, livrând Imperiului Ţarist explozibili pentru armată şi lansându-se plini de succes în exploatarea petrolieră din nordul Caucazului. Contractele cu armata ţaristă şi sondele de petrol i-au transformat în cei mai bogaţi oameni din acea perioadă.
Alfred Nobel, inventatorul
Alfred nu s-a lăsat doborât de primele insuccese din cariera sa, care se anunţa a fi una de excepţie. După ce autorităţile suedeze i-au interzis să mai facă experimente pe raza capitalei Stockholm, Alfred îşi amenajează un laborator în apropierea Lacului Malaren, o zonă izolată, fără aşezări umane, şi îşi dedică toate eforturile descoperirii unui explozibil sigur şi eficient. Materialul de bază a fost tot nitroglicerina, căreia i-a adăugat diferite tipuri de substanţe amelioratoare. Varianta norocoasă s-a dovedit a fi kieselgur-ul, numit şi diatomită (o rocă sedimentară silicioasă), pe care l-a amestecat cu nitroglicerina, transformând astfel periculosul lichid explozibil într-o pastă care ulterior s-a solidificat.
Nobel jubila. Noua substanţă avea aceeaşi forţă de explozie devastatoare a nitroglicerinei, doar că era mult mai stabilă şi rezistentă la şocurile mecanice. Alfred a botezat-o, în premieră, dinamită şi a patentat-o în anul 1867. Pentru a fi detonată cu succes şi în condiţii sigure, genialul om de ştiinţă a mai inventat şi sistemul de detonare clasic – capsa explozivă care se ataşa la capătul batoanelor de dinamită şi care era activată prin intermediul fitilului aprins.
Pentru a-şi disocia numele de companiile anterioare legate de explozibilii periculoşi, Nobel insistă ca recipientele cu noul explozibil să fie inscripţionate cu sigla „Nobel's Safety Powder”, fiind ulterior schimbat cu dinamită, termen ce-şi are originea într-un cuvânt din greaca veche care semnifică puterea, forţa (de aici avem şi termenul de dinamism).
Nobel combinase mai înainte nitroglicerina cu diferiţi compuşi nitrocelulozici dar, nemulţumit de rezultate, a adăugat apoi în amestec nitraţi, obţinând în cele din urmă o substanţă explozivă mai puternică chiar decât dinamita. Este vorba de gelignită, o gelatină explozibilă patentată în anul 1877. Foarte stabilă şi uşor de modelat în diverse forme, gelignita a fost cea care l-a îmbogăţit pe Nobel. Cu toate acestea, căutările şi cercetările sale în domeniu nu au fost stăvilite de succesul financiar, descoperind şi balistita, un compus chimic precursor al pulberilor explozibile din prezent, încă folosit la lansarea rachetelor.
Succesul său depăşise orice aşteptări. Nobel călătorea prin lume, fondând peste 90 de laboratoare şi centre de producţie în 20 de ţări. Cu toate că alesese Parisul drept reşedinţă oficială, era mai tot timpul pe drumuri. Victor Hugo, unul dintre prietenii apropiaţi, obişnuia să-l tachineze denumindu-l „cel mai bogat vagabond din Europa”. Spirit căutător, Nobel a contribuit şi la inventarea cauciucului artificial, a pielii artificiale şi a mătăsii artificiale. Până în momentul morţii sale din anul 1896, Nobel brevetase 355 de invenţii. Munca intensivă şi cercetările nu i-au lăsat prea mult timp pentru viaţa sentimentală. La 43 de ani, după cum mărturisea unor apropiaţi, se simţea deja bătrân şi obosit.
Premiul Nobel – omagiu adus unui geniu generos
Evenimentul care a stat la baza creării Premiului Nobel de astăzi a fost unul tragic şi personal, în egală măsură, pentru inventator. După ce fratele său Ludvig a decedat în anul 1888, în timpul unei vizite în Franţa, un jurnal franţuzesc de scandal a publicat, din greşeală, un necrolog din care reieşea că cel care murise era Alfred Nobel, pe care publicaţia îl condamna pentru invenţiile făcute.
Puternic marcat de titlul care afirma: „Negustorul Morţii a murit – Dr. Alfred Nobel, care s-a îmbogăţit descoperind mijloace fără precedent de a ucide alţi oameni, a murit ieri”, Alfred Nobel a început tot mai des să se gândească la modul în care şi-l vor reaminti generaţiile viitoare. Pe data de 27 noiembrie 1895, în cadrul Clubului Suedezo-Norvegian din Paris, marele inventator avea să anunţe în public crearea premiului care-i va purta numele pe veci. Tot atunci şi-a citit şi testamentul, care stipula ca toată averea sa să fie transformată într-un fond de lichidităţi din care, anual, să fie răsplătite mari realizări în ştiinţă, precum şi eforturile făcute de o persoană pentru instalarea păcii pe planetă – indiferent de religia, naţionalitatea, rasa ori sexul celor ce înfăptuiseră aceste realizări.
După ce şi-a plătit toate taxele, Nobel şi-a cedat integral averea administratorilor fondului din care aveau să fie răsplătiţi laureaţii de mai târziu. Era vorba de suma de 31.225.000 coroane suedeze, adică aproximativ 250 milioane USD la nivelul anului 2008.
Ulterior, premiul avea să fie divizat pe domenii precum literatură, fizică, chimie şi medicină. Premiul pentru pace este în continuare acordat persoanei sau societăţii care, în decursul unui an, întreprinde cele mai multe eforturi pentru dezvoltarea fraternităţii între oameni, luptă pentru reducerea cursei înarmărilor sau acţionează ca mediatori eficienţi în cadrul conflictelor armate. În momentul de față, Premiul Nobel este considerat cel mai prestigios premiu și cea mai mare onoare pe care și-o poate dori cineva.
Adaptare după descopera.ro
