sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Lucrări de reabilitare la acoperişul Spitalului de Psihiatrie din Severin

Consiliul Judeţean Mehedinţi a alocat suma de 200.000 de lei pentru refacerea acoperişului la Spitalul de Psihiatrie din municipiul Drobeta Turnu Severin. Ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, alături de managerul Spitalului de Urgenţă, medicul Victor Marinescu Maliborschi, s-au aflat într-o vizită de lucru pentru a vedea stadiul lucrărilor demarate la acoperişul Secţiei de Psihiatrie. Investiţia este absolut necesară deoarece acoperişul se află într-o stare avansată de degradare şi pune în pericol atât siguranţa pacienţilor, cât şi a cadrelor medicale care îşi desfăşoară activitatea aici. ,,În urmă cu câteva luni de zile, Consiliul Judeţean Mehedinţi a alocat suma de 200.000 de lei pentru refacerea acoperişului la Sectia de Psihiatrie din Severin. Ni s-a comunicat că au început aceste lucrări şi am venit să văd stadiul lor. Am avut o discuţie şi cu personalul medical de aici şi cu responsabilul de lucrare, ca să urgenteze lucrările pentru că există riscul să se strice vremea, iar pagubele să fie mai mari decât investiţia care se realizează. Pe de altă parte, am înţeles că grupurile sanitare sunt într-o stare deplorabilă, lucru pentru care, în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean, vom aloca suma de aproximativ 100 de mii de lei ca să se refacă şi grupurile sanitare”, a precizat Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi. 

 

 

spot_img
spot_img

Politica