luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Păpușile eliberează străzile, până anul viitor

Ultima zi de festival aduce fericire și dezamăgire în același timp. Fericire pentru că evenimentul a fost unul reușit și dezamăgire pe chipul micuților pentru că nu se vor mai bucura de păpușile gigantice care au acaparat în ultima perioadă străzile Băniei. Locuitorii Craiovei s-au bucurat, începând cu 25 august, de spectacole, expoziții, concerte, ateliere de creație și multe alte evenimente culturale, care au avut drept protagoniști păpuși inspirate din mediul acvatic.  Povestea încă nu s-a terminat, această continuă și astăzi și se va încheia cu o paradă la care toți participanții la festival vor fi prezenți.

“Povestea noastră continuă și continuă foarte frumos. Am ținut să aveți din nou parte de întâlniri minunate, cu actorii, cu artiștii care fac să vibreze acest festival extraordinar “Puppets Occupy Street”, anul acest, dăruit cu tot sufletul ediției dedicată apei. De fapt, este un festival care spune povestea complexității artei animației în România și în lume. Care vorbește despre complexitatea profesiei de păpușar. Este festivalul tuturor artelor, concerte, pictură, artă plastică, spectacole pentru mine, pentru bunica, pentru mama, pentru tata, pentru copilul meu și pentru prietenii mei adolescenți. Este festivalul făcut posibil grație unei idei a Teatrului pentru Copii și Tineret Colibri și managerului acestuia Adriana Teodorescu cu susținea Primăriei și Consiliului Local Craiova, dar și cu sprijnul partenerilor noștri. Toată lumea este aproape de păpuși și păpușari. Craiova îi iubește pe păpușari”, a spus Laura Pumnea, purtătorul de cuvânt al Teatrului „ Colibri ” din Craiova, într-o conferință de presă organizată luni.

La festival au participat actori păpușari veniți din întreaga lume, unul dintre ei fiind Gaspare Nasuto din Napoli, Italia. El a venit însoțit de păpușa sa, Pulcinella, o păpușă a străzi după cum singur îi face caracterizarea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Nu știu de ce este atât de specială, dar știu că a apărut cu cinci secole în urmă pe stradă, este o păpușă a străzii. A dat tonul pentru teatrul de stradă. Pulcinella nu este un erou, este un bărbat normal. Are o istorie întreagă cu tot ce locuiește în jurul ei, cu toată lumea. Pulcinella este foarte naturală”, a spus Gaspare Nasuto din Napoli, Italia.

Trupa Tărâmul Poveştilor Dollo, din Arad, care a pus în scenă două spectacole, Hansel și Gretel și Elefănţelul Curios, a fost, de asemnea, prezentă la conferința de presă de ieri.

“Ne-a făcut mare plăcere când ne-ați invitat din nou la Craiova. Poveștile noastre le facem în manieră clasică și le introducem prin jocuri care să capteze micii spectatori. Acum, fiind ediția acvatică, ne-am gândit să introducem poveștile noastre Elefănțelul Curios și Hansel și Gretel cu niște personaje acvatice”, au declarat aceștia.

Festivalul se va închide astăzi, la miezul nopții, cu parada celor care au făcut ca păpușile să ocupe strada în ultimele zile. Se va pleca din fața MC Donald’s, iar punctual final va fi Piața Mihai Viteazul.

 

Program azi:

                       

Ateliere de creație

16:00 – 18:00 – Meeting with Pulcinella, coord. Gaspare Nasuto, Napoli, Italia – Biblioteca Județeană Aman;

 

21:00 – Paradă Puppet’s Parade pe traseul Mc Donald’s – Piaţa Mihai Viteazul.

 

Expoziţii

10:00 – 19:00 – Expoziție scenografie și fotografie Puppet’s Meeting – Centrul Multifuncţional;

10:00 – 19:00 – Cartea, păpușa, povestea in memoriam Cristina Pepino – Biblioteca Județeană Aman.

 

Închiderea oficială a festivalului

21:45 – Water Fashion, Colecție  Haute Couture by Florin Burescu, Craiova;

22:00 – Fluid Fire, MAG & Soso și Nuți;

22:30 – Concert  punk-rock celtic Blackbeers, Piața Mihai Viteazul.

 

 

 

 

Politica