vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Spectacol al naţionalului craiovean, prezentat la Bacău

Spectacolul „O furtună” al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, Craiova, a fost invitat să participe la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului “Theaterstock” Bacău, care se desfăşoară în perioada 1-16 august, în organizarea Teatrului Municipal George Bacovia, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Bacău.  

Spectacolul regizat de Silviu Purcărete va fi prezentat pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan”, miercuri, 12 august, de la ora 20,30.

Timp de două săptămâni, publicul poate urmări 1.600 artişti în 138 de spectacole din 15 ţări: Franţa, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Cehia, Ungaria, Serbia, Israel, Portugalia, Belgia, Olanda, Rusia şi România.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Referinţe critice:

„Viziunile la Furtuna sunt total dife­rite. Este un text atât de bogat şi misterios, încât dacă acum ar trebui să mă mai apuc o dată de el, cred că aş găsi cu totul alte uşi prin care să intru. Este un labirint foarte ciudat. Sunt şi drumuri drepte, şi întortocheate, iar de fiecare dată ajungi în acelaşi loc, însă tot timpul descoperi alte faţete”, Silviu Purcărete, interviu realizat de Cristiana Gavrila, revista „bewhere”, 29 februarie 2012.

„Regizor interpret, Silviu Purcărete a pornit în construcţia mizanscenei de la replica lui Trinculo, spusă undeva pe la jumătatea spectacolului: „E-o insulă sărită de pe fix!”. Descrierea permite multe, orice, în cadrele lucrării shakespeariene, a cărei elasticitate de semnificaţie îngăduie conceperea unui spectacol ingenios ca abordare şi valoros ca realizare. Protagonistul e un Prospero aflat în ultimii ani ai vieţii, un bătrân al cărui ritm încetinit de etate se transferă şi în dinamica mai lentă a spectacolului, iar percepţia lui asupra lumii transmite o stare predominant sumbră. Magicianul e caracterizat prin trăsăturile mai puţin frumoase ale ultimei etape din parcursul uman terestru. Uneori ai impresia că tot ce se petrece e doar rezultatul închipuirii lui, că urmărim o iluzie”-Oltiţa Cântec, revista SpectActor, Craiova, nr. 2/2012

“Este cu deosebire emoţionant momentul în care Ariel îl sfătuieşte pe Prospero să curme încercările la care i-a supus pe naufragiaţi şi să ierte crimele din trecut. Într-o conversaţie particulară, Valentin Mihali mi-a relatat cum a gândit, împreună cu Ilie Gheorghe, relaţia dintre personaje: e ca şi cum doi bătrâni singuratici, vecini de bloc, s-ar ajuta unul pe celălalt, mai cumpărându-şi unul altuia câte o pâine, mai schimbând o vorbă, mai plângându-se de lipsuri, mai bârfindu-i pe ceilalţi colocatari. De altfel, Prospero nu vizează doar răzbunarea, ci mai ales rezolvarea situaţiei fiicei sale, care, dacă nu se mărită repede cu un partener acceptabil, ajunge fără doar şi poate în patul lui Caliban… ”-Adrian Mihalache, O furtună la Izmir, revista SpectActor, nr. 1/2015.

„De la punerea în scenă a lui Giorgio Strehler, este una dintre cele mai rafinate şi perfect compuse viziuni ale acestei drame. Plasticitatea “Furtunii” ne permite să ne desprindem de realitate şi să simţim teatrul adevărat. Ideea scenografului Dragoş Buhagiar de a îmbrăca spectacolul într-un costum din secolul al-XVlll-lea a fost foarte bună. În ceea ce priveşte recuzitele şi scenografia, cu toate că este mai modestă, ne impresionează enorm” –Marcin Miętus, Balkanistyka.org, Polonia.

„Purcărete nu se grăbeşte, te lasă să contempli următoarele secvenţe. De asemenea, creează o atmosferă pe care spectatorii polonezi o pot cunoaşte din filmele lui Jerzy Has sau din povestirile lui Schulz. “Furtuna” poate fi un spectacol autotematic. Avem impresia că românii povestesc nu numai despre teama privată a autorilor ci a tuturor oamenilor şi despre capacitatea noastră de a crea, despre graniţele ei, posibilităţile de a regiza viaţa proprie şi de a păstra amintirile. Un spectacol excelent din Craiova  este un discurs artistic matur atât din partea regiei şi a actoriei cât şi din partea scenografiei (Dragoş Buhagiar)”-Szymon SpichalskiTeatr dla Was, Polonia.

 

Politica