sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Executorii Judecătoreşti, şacalii de pe lângă Ministerul Justiţiei

În bătaie de joc, aleşii poporului au adoptat în anul 2000 o lege privind înfiinţarea profesiei de executor judecătoresc, care a generat următoarele consecinţe: îmbogăţirea excesivă şi în timp record a acestor practicieni, atragerea de către stat a unor impozite din executări silite, crearea unei adevărate mafii în jurul acestei profesii şi spoliera la sânge a celor ajunşi în mari dificultăţi financiare.

Astfel, datornicii –în marea lor majoritate de bună-credinţă, au fost puşi nu doar în situaţia de a fi executaţi silit cu veniturile, bunurile mobile şi imobile, fiindcă nu şi-au mai putut achita creanţele, ci şi de a plăti majorări sub formă de onorarii ori alte cheltuieli de executare, în medie de 15-20% (ba chiar mai mult în unele situaţii) faţă de datoria iniţială, ceea ce i-a adus în sapă de lemn.

Cu alte cuvinte, dreptatea socială pe care bate monedă puterea politică de vreo 25 de ani încoace a ajuns doar o glumă de prost gust, în spatele căreia aceşti sinecurişti se îmbogăţesc din nefericirea celor necăjiţi, iar statul asistă nepăsător la acest rapt, înregistrând contribuţii imorale şi antisociale la bugetul consolidat al statului. Grupuri de infracţionalitate organizată au înflorit în jurul acestei profesii în detrimentul cetăţenilor, al firmelor şi chiar al statului român, Ministerul Justiţiei şi Guvernul, oricare ar fi acesta, asistă impasibili la ceea ce se petrece. Mai mult, DNA şi Parchetele de pe lângă Curtea de Apel, ar trebui să se implice direct în astfel de escrocherii, îi tratează pe executorii judecătoreşti ca pe nişte prinţese virgine neprihănite, lăsându-i să-şi facă de cap şi să-şi bată joc de debitori, indiferent dacă aceştia sunt ori nu de bună-credinţă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Începând cu acest episod, îmi propun să dezvălui opiniei publice abuzurile, samavolniciile şi chiar ilegalităţile flagrante comise de către mulţi executori judecătoreşti şi de cei care gravitează în jurul lor, în scop de îmbogăţire cu orice preţ, evaziune, spălare de bani, în speranţa că executivul şi legislativul vor lua până la urmă măsurile care se impun. De asemenea, este de dorit ca Parchetele de pe lângă Curtea de Apel şi DNA –deoarece executorii judecătoreşti sunt asimilaţi funcţionarilor publici-să se implice în această poveste, punând capăt unor situaţii înfiorătoare pentru debitori şi înfloritoare pentru aceşti sinecurişti.

 

PROTEJAT” DE PROCURORI

 

B.C. se luptă din 2013 cu “sistemul” din cauza faptului că executorul judecătoresc Cornescu Adrian-Vasile din Târgu Jiu a pus în executare un titlu executoriu din 2007, care a fost cesionat unei firme de recuperare creanţe din Cehia. Această firmă, APS HOLDING SE apelează la o societate din Bucureşti. Societatea din România, ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMÂNIA apelează la rândul ei la executorul Cornescu Adrian-Vasile solicitându-i acestuia să recupereze creanţa. Însă aici intervine prima încălcare flagrantă a legii. SC ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMÂNIA SRL, nu are calitatea de împuternicit pe care o menţionează în cererea adresată executorului.

COD PROCEDURĂ CIVILĂ

art.40 – (1) Cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile. De asemenea, în cazul lipsei calităţii procesuale sau a interesului, instanţa va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz.

(2) Încălcarea dispoziţiilor prezentului titlu poate, de asemenea, atrage aplicarea şi a altor sancţiuni prevăzute de lege, iar cel care a suferit un prejudiciu are dreptul de a fi despăgubit, potrivit dreptului comun.

COD CIVIL

art.1309 (1) Contractul încheiat de persoana care acţionează în calitate de reprezentant, însă fără a avea împuternicire sau cu depăşirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentant şi terţ .

Cu toate că nu are calitate de împuternicit, că la dosarul de executare silită nu există nicio fişă de scont sau balanţă contabilă din contabilitatea societăţii de credit care să confirme creanţa, că pe titlul executoriu este trecută o societate de creditare şi o alta cesionează creanţa către firma de recuperare, între cele două neexistând nici un înscris din care să rezulte transferal/cesiunea, executorul judecătoresc introduce acţiunea la instanţa de executare (Judecătoria Târgu Jiu). Fără nici o împotrivire se încuviinţează executarea silită încălcându-se flagrant legea şi de către judecători.

 

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU ACOPERĂ NEREGULILE

 

Am solicitat un punct de vedere al Judecătoriei Târgu Jiu, care a sunat cam aşa :

Care erau atribuţiile de serviciu şi ce trebuia să verifice judecătorul în cazul executării silite ?

Prin lipsa unei procuri de împuternicire a SC ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMÂNIA SRL, care era obligaţia judecătorului ?

Răspunsul Judecătoriei Târgu Jiu a fost unul halucinant, fără a avea legătură cu vreuna din întrebările adresate. În adresa cu nr.9/2015 ni se cita art.665 din Codul de Procedură Civilă, fără nicio altă referire la încălcarea art.40 din C.proc.civ şi art. 1309 din Codul Civil.

Totodată se tergiversează de către Judecătoria Târgu Jiu acţiunea în constatare depusă de B.C. pentru dovedirea nulităţii contractului de cesiune, lipsa împuternicirii la data solicitării şi încuviinţării executării silite.

Interesant este că B.C. a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dar procurorii l-au “protejat” pe executorul judecătoresc dispunând clasarea. (dosar 556/P/2014 şi rezoluţia 2057/II/2/2014).

 

CHELTUIELI DE EXECUTARE NESIMŢITE

 

În complicitate cu nişte avocaţi, executorii judecătoreşti umflă notele de plată şi stabilesc cheltuieli de executare nesimţite.Astfel, sumele de plată (creanţele) uneori se dublează sau se triplează.

 

MIZERIE LA VÂRFUL UNEJ

 

Până şi unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai UNEJ, Vasile Deacu a fost condamnat în ianuarie 2015 la un an de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.În ciuda opoziţiei procurorilor, judecătorii au fost inexplicabil de blânzi cu infractorul, lasându-l în libertate.

Preşedintele Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti , Dorina Gonţ, a fost arestată în luna aprilie 2015, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro.

 

În urmă cu câteva luni a fost adoptată o lege prin care se modifică o serie de articole din Codul de Procedură Civilă, cele mai importante fiind cele referitoare la executarea silită. Modificările nu au venit de la specialişti din Ministerul Justiţiei, ci de la un grup eterogen de parlamentari, puţini dintre ei specialişti în drept, iar unii chiar susceptibili de a avea alte interese decât ale cetăţenilor.

Printre modificările importante ale Codului de Procedură Civilă se remarcă renunţarea la încuviinţarea executării silite de către instanţa de judecată şi împuternicirea executorilor judecătoreşti să calculeze penalităţi la titlurile executorii, chiar şi acolo unde contractele nu prevăd aşa ceva.

 

Trecerea încuviinţării executării în sarcina executorilor judecătoreşti a fost declarată neconstituţională în 2009, prin Decizia nr.458/31.03.2009 a Curţii Constituţionale.

 

 

 

 

 

 

Politica