marți, mai 7, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Programul estival de transport Trenurile Soarelui 2015

CFR Călători informează că, începând cu data de 12 iunie, va lansa programul estival de transport Trenurile Soarelui 2015. Timp de trei luni, până la 15 septembrie, turiştii vor avea la dispoziţie peste 45 de trenuri care vor asigura legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.

CFR Călători a pregătit un program special de trenuri pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii.  Astfel, trenurile vor fi introduse în plus, treptat în circulaţie, conform orarelor plecări/sosiri, iar o parte dintre acestea vor avea ruta prelungită până la Constanța/ Mangalia și retur.

Ca NOUTATE, în acest sezon, pentru turiștii din Craiova, legătura cu Constanța și retur va fi realizată cu un tren direct, iar pentru cei din Brașov, cu două trenuri directe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din țară vor avea legături frecvente între Constanța și stațiuni.

Politica