duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Referendum la Craiova. „ Mai avem nevoie de 3.000 de semnături”

 

Organizarea unui referendum în Craiova este tot mai aproape de a se realiza. Mai este nevoie de doar câteva mii de semnături. Inițiatorii sunt încrezători că le vor obține. 

 

Încă din 2011 încearcă vecinii noştri de la sud de Dunăre să construiască un depozit de deşeuri radioactive. În eventualitatea unui dezastru, zona Olteniei ar suferi enorm şi ar fi iradiată. Craiova, situată la aproximativ 100 km de Kozlodui este catalogată în a două zonă de impact.

Pentru stoparea începerii lucrărilor la bulgari, se doreşte ca la Craiova să se organizeze un referendum în care oamenii să îşi exprime opinia pro sau contra construcţiei unui megadepozit de deşeuri nucleare. Potrivit Luminiţei Simoiu lector, dr. ing. Facultatea de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii din cadrul Universităţii din Craiova, au fost deja strânse 10.000 de semnături din cele 13.000 necesare declanşerii referendumului. Aceasta face un apel la craiovenii care doresc să se implice în această problemă, să meargă şi să completeze tabelele. Acestea pot fi găsite la Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman. Totodată, Luminiţa Simoiu cere şi sprijinul autorităţilor locale pentru mediatizarea acestei idei de referendum, chiar dacă, până acum a fost refuzată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Am fost şi am propus autorităţilor locale acest referendum. Le-am spus că avem strânse, deja, 10.000 de semnături, însă nu ne-au băgat în seamă. Dorim ca autorităţile să ne spijine în mediatizarea acestei probleme de la Kozlodui, care este una cât se poate de reală. Reprezentanţii primăriei ne-au transmis că nu pot face acest referendum deoarece nu va veni lumea la vot, iar dacă nu va veni lumea la vot, facem mai mult rău. Dacă dumnealor ar dori, ar putea să apară pe posturile locale sau în presă şi să spună oamenilor despre aceste obiective. Iar atunci, eu cred că lumea ar veni la vot. Am făcut şi noi sondaje de opinie şi am văzut că populaţia ar fi interesată”,a declarat Luminiţa Simoiu – lector, dr. ing. Facultatea de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii din cadrul Universităţii din Craiova, pentru Jurnalul Olteniei

Luminiţa Simoiu spune că ar mai fi nevoie de doar 3.000 de semnături pentru a putea fi realizat un referendum şi, în acest sens, face un apel către populaţie.

„În momentul de faţă mai avem nevoie de 3.000 de semnături şi vreau să fac un apel. Situaţia este critică. Dacă nu obţinem aceste semnături într-un timp util, mijlocul lui iulie este, deja, târziu. Procedura de declanşare a referendumului durează şi ea minim 20 de zile. Dacă strângem semnăturile până la jumătatea lui iunie, toate cele 3.000, asta înseamnă că în luna iulie s-ar face referendumul”, a adăugat cadrul universitar

 

Ar fi nevoie de peste 130.000 de persoane

Potrivit aceleiaşi surse, pentru ca referendumul să fie valabil ar fi nevoie să vină la vot jumătate plus unu dintre cetăţeni.

„Este mult, însă noi credem că dacă s-ar face promovare masivă pe posturile locale şi în presă, lumea ar ieşi la vot, pentru că este o problemă reală. Am dori să ni se permită să punem pliante, să facem aceste intervenţii ca lumea să afle despre pericolul de la Kozlodui”, a continuat Luminiţa Simoiu

Punctul principal de colectare al celor ce vor să semneze pentru aprobarea referendumului este Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, după cum spune Luminiţa Simoiu.

„Este în zona centrală şi este uşor de ajuns. Dacă cineva doreşte, astăzi, să meargă să semneze pentru referendum, se poate. Sunt în permanenţă două persoane acolo care pot facilita acest lucru. În permanenţă sunt formularele acolo şi pot fi colectate tabelele. Indicat ar fi ca acei care vor să semneze să ia câte un tabel pe care să îl aducă ulterior completat. Pe tabel pot fi înscrişi 11 oameni, iar dacă cineva doreşte să facă asta, poate. Din rude, familie şi prietenii se pot strânge 11 semnături şi se pot aduce înapoi pentru a le strânge şi pe cele 3.000”, Luminiţa Simoiu

Sondajele realizate de studenţii Luminiţei Simoiu arată faptul că locuitorii Craiovei vor referendum şi că sunt conştienţi de pericolul ce îi pândeşte de la sud de Dunăre. În susţinerea acestei idei, profesoara universitară vine cu argumentul celor 10.000 de semnături, deja, strânse.

„Să ştiţi că am întrebat chiar eu un cetăţean pe stradă care era cu două fetiţe de mână. I-am spus despre ce este vorba şi l-am întrebat dacă ar participa la referendum. Am fost surprinsă să aflu faptul că omul a răspuns pozitiv. Bineînţeles că aş participa, toată lumea ştie ce înseamnă Kozlodui. Şi nu este singurul care a fost îndrebat. Studenţii mei au făcut un sondaj de opinie, iar din informaţiile noastre reiese faptul că oamenii doresc acest referendum şi le este frică de ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul unui dezastru lângă Dunăre. Eu nu cred că un cetăţean, dacă facem o campanie cum trebuie, nu ar veni la vot. Dovada noastră, cum că oamenii vor referendumul, este faptul că am strâns, deja, peste 10.000 de semnături, ceea ce nu este deloc puţin. Oltenia vrea referendum. Mai avem nevoie de 3.000 de semnături”, a concluzionat – lector, dr. ing. Facultatea de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii din cadrul Universităţii din Craiova

 

 

Politica