ION OBLEMENCO – 70 !

Ar fi împlinit astăzi 70 de ani. Chiar dacă nu mai este printre noi, ”Nelu” Oblemenco merită deplina noastră recunoştinţă fiind cel care a dat naştere spiritului alb-albastru şi care, în calitatea sa de căpitan al ”Campioanei Unei Mari Iubiri”, a transformat, alături de coechipierii şi antrenorii săi, Craiova şi Oltenia într-un tărâm al pasiunii nelimitate faţă de culorile alb-albastre, de sport şi de acest neam oltenesc.

70 de ani de când a văzut lumina zilei îl găsesc de-a dreapta Tatălui Ceresc alături de bunii colegi şi prieteni: Constantin Oţet, Valentin Stănescu, Vasile Frânculescu, Petre Deselnicu, Lucian Strâmbeanu, Zoltan Crişan, Iulică Bălan, Costică Ştefănescu şi ”Presidente” Corneliu Andrei Stroe.

Mai jos vă redăm, succint, viaţa şi cariera lui Ion ”Nelu” Oblemenco:

Pe scurt

Născut la data de 13 mai 1945, în oraşul Corabia, judeţul Olt. Fiul lui Margareta şi Andrei, Ion a mai avut două surori: Clara şi Magdalena.

Căsătorit în 1971 cu Marga, profesoară de franceză, care în vara anului 1972 i-a dăruit o fetiţă, pe care au botezat-o Clara. Fata lui Nelu Oblemenco, Clara avea să se căsătorească tot cu un fotbalist, şi anume cu Adrian Pigulea.

La 1 septembrie 1996, Ion Oblemenco s-a stins din viaţă, în Maroc, la Agadîr, în urma unui atac de cord.

Carte de vizită

1. A început fotbalul la piticii echipei Progresul Corabia – 1958 şi 1959 (antrenor Ion Prodileanu);

2. Între 1959–1962 a evoluat ca junior la C.F.R.-Electro şi la Ştiinţa Craiova, perioadă în care a absolvit, în Bănie, Şcoala Profesională de construcţii (antrenori Rodica Merfu şi Ion Prodileanu);

3. 1962–1963 a evoluat la Progresul Corabia, care la sfârşitul acelui sezon a promovat în divizia C, graţie şi celor 34 de goluri reuşite de Ion Oblemenco;

4. În vara lui 1963 a fost convocat la lotul naţional de juniori, după care a fost curtat de Dinamo Piteşti, Universitatea Cluj şi Rapid. A ales Giuleştiul;

5. 1963–1966 a evoluat doar în 10 partide pentru Rapid;

6. 1966 a revenit în Craiova, unde a evoluat pînă în 1977;

7. 1977–1978 a jucat la FCM Galaţi;

8. 1978–1979 a fost vicepreşedinte la Universitatea Craiova; 

9. 1979–1980 – antrenor secund la Universitatea Craiova;

10. 1980–1982 – antrenor principal la Universitatea Craiova;

11. 1982–1985 – antrenor la Chimia Râmnicu-Vâlcea;

12. 1985 – antrenor la F.C. Olt Slatina;

13. După 1990 a mai ocupat o serie de funcţii administrative în cadrul clubului Universitatea Craiova;

14. 1992–1993: antrenor principal la Universitatea Craiova;

15. 1996: antrenor la Hassania Agadîr;

16. În 26 octombrie 1996 a fost declarat, post-mortem, Cetăţean de onoare al municipiului Craiova, dată de la care şi legendarul stadion al Băniei a primit numele “Ion OBLEMENCO”.

Palmares:

Ca jucător:

17. A jucat 285 de jocuri în divizia A;

18. A marcat 170 de goluri în divizia A;

19. A câştigat de 4 ori titlul de golgheter al României:

20. 1966/67 (17 goluri),

21. 1969/70 (19 goluri), locul doi – Dobrin cu 18 goluri,

22. 1971/72 (20 de goluri),

23. 1972/73 (21 goluri);

24. ca jucător la Universitatea Craiova a câştigat, în calitate de căpitan de echipă, titlul de campion naţional, ediţia 1973 – 1974, şi Cupa României, în sezonul 1976 – 1977; în acea perioadă cu Ion Oblemenco la timonă, Universitatea Craiova şi-a căpătat numele de “Campiona unei mari iubiri”;

25. este jucătorul care, alături de Stefan Dobay şi Dudu Georgescu, a obţinut de patru ori titlul de golgeter al României;

26. locul 4 în topul “All time” al golgeterilor, după Dudu Georgescu, Rodion Cămătaru şi Marin Radu;

Ca antrenor:

27. a fost antrenor la Universitatea Craiova 85 de partide, dintre care 49 au fost victorii, 13 egaluri şi 23 de înfrângeri;

28. a cucerit, ca antrenor secund, în ediţia 1979–1980, titlul de campion naţional;

29. ca antrenor principal a cucerit primul event din istoria Universităţii Craiova (Cupa şi Campionatul), în sezonul 1980 – 1981;

30. a fost antrenor principal al primei echipe româneşti care a evoluat în primăvara europeană, şi primul care a condus o formaţie românească în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni (sezonul 1981 – 1982, Universitatea Craiova – Bayern Munchen 0-2, la Craiova şi 1-1, la Munchen).

SIMBOLUL CRAIOVEI FOTBALISTICE

Despre Ion Oblemenco s-a scris şi se vor scrie tomuri întregi. Ceea ce iese în evidenţă este faptul că niciodată, nimeni, nu va putea să spună ceva rău despre cel care a fost simbolul “Campioanei unei mari iubiri”. Este cel care alături de Deselnicu, Manta, Oprea, Boc, Bădin, Niculescu, Velea, Strîmbeanu, Ivan, Ţarălungă, Bălan, Niţă, Marcu, Balaci, Berneanu, Pană, Bălan, Ştefănescu, Stăncescu, Kiss, Chivu, Negrilă şi Constantinescu a adus primul titlul de campioană naţională echipei din Bănie.

Toţi cei care l-au cunoscut l-au caracterizat ca pe un om extrem de generos şi iubitor. Era un tip de o modestie extraordinară. Nu s-a considerat niciodată o vedetă şi şi-a câştigat respectul prin modul în care îi trata pe cei din jurul său. A fost un OM şi un FOTBALIST care s-a respectat şi care a jucat pe ambele tărâmuri numai cu legile FAIR-PLAY – ului.

INEDIT

În toamna lui 1972, pe când se afla internat în Spitalul Nr.1 din Craiova, zilnic în instituţia medicală era un adevărat pelerinaj. De la vânzătorul de pâine, sau de ziare, până la frizerul de cartier sau şoferul de autobuz, toată lumea discuta despre starea lui Ion Oblemenco. Pe 28 şi 29 octombrie, după a doua operaţie se lansase chiar zvonul că Ion Oblemenco nu mai trăia. Atunci oamenii din toate colţurile Craiovei au venit spre spital formând o coloană de câteva mii de persoane. Unii aveau şi tablouri cu “Tunarul” alb-albaştrilor. O bătrânică la vederea coloanei şi a tablourilor cu Oblemenco i-a întrebat pe oameni: “Ce e maică, îl schimbară pe Ceauşescu?”. Acest episod nu face decât să demonstreze că generaţia căpitanului Ion Oblemenco a creat o stare de spirit care avea să facă din Universitatea Craiova cea mai frumoasă şi iubită echipă din ţară.

Momente de cumpănă

La nici 21 de ani a vrut să renunţe la fotbal

În vara anului 1966 a plecat de la Rapid convins că a terminat-o definitiv cu fotbalul. Avea să se întîlnească în Craiova cu Silviu Stănescu, care de a doua zi l-a dus la Ştiinţa, echipă aflată deja în divizia A, şi a rămas până în vara lui 1977. În chiar primul sezon la Craiova, 1966 – 1967, a cucerit primul titlu de golgeter, cu 17 reuşite.

În toamna lui 1972, a fost la un pas de moarte

Între 24 şi 28 octombrie 1972, Ion Oblemenco a suferit două operaţii în urma ulcerului duodenal de care suferea. A fost câteva zile între viaţă şi moarte. A fost operat de doctorul Petre Toniţa, fiul marelui pictor român. La momentul intervenţiilor chirurgicale a declarat că dacă Oblemenco scapă, nu va mai putea juca. I-au prezis că, având o viaţă cumpătată, va trăi 80 de ani şi bineînţeles fără a mai reveni vreodată pe terenul de joc.

Revenirea “Tunarului”

La mai puţin de 5 luni de la intervenţiile chirurgicale, mai precis pe 11 martie 1973, Ion Oblemenco a revenit în teren, chiar din prima etapă a returului de campionat. Şi ce meci: 6–4 cu Rapidul, la Bucureşti, pe stadionul Republicii. Nelu Oblemenco a marcat 3 dintre cele 6 goluri ale oltenilor. La 3 luni distanţă, pe 3 iunie, a mai făcut un meci magistral, tot în Bucureşti. Pe stadionul 23 August, Universitatea avea să învingă cu 6–2, formaţia Steaua Bucureşti. Oblemenco a marcat 2 goluri.

REGRETELE LUI OBLEMENCO

“Interzis” la naţională

Deşi n-a declarat-o niciodată, Nelu Oblemenco a suferit enorm că nu a evoluat în nici un meci oficial în naţionala de seniori a României. A fost de 4 ori golgeter al României, dar n-a evoluat decât pentru selecţionatele tricolore de juniori şi tineret.

Partenerul ideal ? “Bineînţeles, Dobrin !”

“Alături de el aş fi marcat de 3 ori mai multe goluri în fiecare campionat… Ce face Dobrin ăsta pentru coechipieri e nemaipomenit… Şi când mă gândesc că a fost vorba să vină Dobrin la Craiova! Luăm 10 ani la rând campionatul cu el !” (declaraţii preluate din volumul “Oblemenco şi Campioana unei mari iubiri”, carte apărută în 1975, sub semnătura lui Marius Popescu).

Soţia despre Ion Oblemenco

La 10 ani de la dispariţia sa, Marga Oblemenco a scos la suprafaţă o altă nedreptate care i s-a făcut simbolului Craiovei, şi Olteniei fotbalistice: “Nu mi-am imaginat vreodată că vom putea pleca din Bănie. Era casa noastră şi acolo credeam că vom rămâne până la adânci bătrâneţi. A contribuit şi el la formarea acelei echipe, «Craiova Maxima», dar nu a apucat să culeagă roadele. Nu fac nici un reproş nimănui, dar atunci a suferit câteva nedreptăţi. Însă se ştie că de obicei oamenilor de valoare li se recunosc meritele după ce nu mai sunt”. Stabilită acum la Râmnicu-Vâlcea, doamna Oblemenco a mai declarat că dacă ar fi trăit, soţul său nu ar fi putut sta departe de fotbal: “Nu-i plăcea munca de birou, totuşi. Era o perioadă în care a fost nevoit să practice meseria de economist şi chiar făcea naveta în Balş, unde era angajat la IOB”, a dezvăluit Marga Oblemenco.

În loc de final

Nu ştim legătura, administrativă sau divină, dintre ziua în care ar fi împlinit 70 de ani şi startul demolării vechii arene fotbalistice care îi poartă numele, dar ne-am dori din suflet ca în cel mai scurt timp posibil să avem la Craiova o arenă sportivă ultramodernă cu care să ne mândrim, dar să şi reprezinte decenta recunoştinţă faţă de cel pe care îl vom păstra viu în amintire ca fiind Ion OBLEMENCO – Sufletul Craiovei Fotbalistice!