sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Încă 20 de zile după gratii pentru fosta preşedintă a Tribunalului Olt

Şefa Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, suspendată din funcţie după ce a fost arestată pentru fapte de corupţie împreună cu soţul ei şi un avocat, rămâne în arestul IPJ Dolj. Procurorii DNA Craiova au cerut Curţii de Apel Craiova prelungirea arestării fostei magistrate cu încă 30 de zile, însă instanţa a decis, miercuri seara, să prelungească arestarea celor trei inculpaţi cu 20 de zile. Hotărârea poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Carmen Marinescu este acuzată că a luat mită 200.000 de euro pentru eliberarea lui Bercea Mondial din arest preventiv, în anul 2011. Acum este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii în formă continuată.

Reamintim că preşedinta Tribunalului Olt (acum suspendată din funcţie prin decizia CSM) Eugenia Carmen Marinescu, a fost arestată preventiv pe 24 martie a.c. Potrivit DNA, Carmen Marinescu a pretins şi a primit, prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru – avocat în cadrul Baroului Olt, de la o persoană denunţătoare, suma de 200.000 de euro, pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denunţătorului în stare de libertate şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza. Este vorba despre eliberarea interlopului oltean Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi culmea, cei care au denunţat-o pe judecătoare sunt doi membri ai familiei sale.

Suma de bani menţionată a fost primită de avocatul Cismaru Dumitru în două tranşe:  
-150.000 de euro, înaintea termenului de judecată din data de 31.08.2011, când s-a dispus pentru prima oară înlocuirea măsurii arestului prevenit cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea;
-50.000 de euro, în data de 20.09.2011, judecătorul Marinescu Eugenia Carmen amânând pronunţarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori ţara pentru data de 22.09.2011, când a şi admis cererea formulată de inculpat, înlocuind măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea

DNA Craiova

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din cei 200.000 de euro şpagă, judecătoarea şi soţul ei şi-au cumpărat terenuri şi o casă. Casa a fost obţinută pe acte prin donaţie.

După primirea sumei de 200.000 de euro, la 3 luni de la pronunţarea încheierii din data de 22.09.2011, respectiv în intervalul 14-22.12.2011, Marinescu Eugenia-Carmen şi Marinescu luliu-Severus (soţul acesteia) au achiziţionat trei suprafeţe de teren şi o casă, două dintre aceste achiziţii nefiind menţionate în declaraţiile de avere ale magistratului, astfel:

1)Marinescu luliu-Severus a primit de la o persoană apropiată de avocatul Cismaru Dumitru, o donaţie reprezentând un teren în suprafaţă de 703 mp şi o construcţie de 29 mp pe acelaşi amplasament, situat în localitatea Băile Olăneşti.
În realitate, pentru a evita menţionarea magistratului judecător Marinescu Eugenia-Carmen în contractul de cumpărare a acestui imobil, inculpaţii Marinescu luliu-Severus şi Cismaru Dumitru au deteminat-o pe proprietară să accepte încheierea unui act de donaţie, în realitate între părţi fiind încheiat un contract tipic de vânzare-cumpărare şi fiind plătit preţul de 55.000 lei.

2) Marinescu luliu-Severus a dobândit prin cumpărare de la o altă persoană, un teren situat în localitatea Corbu, judeţul Constanţa în suprafaţă de 1.250 mp.
Există indicii privind subevaluarea preţului achitat de inculpat, urmând a fi efectuate în continuare cercetări în cauză cu privire la această tranzacţie.
Aceste două achiziţii nu sunt menţionate în declaraţiile de avere întocmite şi depuse în cursul anilor 2012 şi 2013 de magistratul judecător Marinescu Eugenia-Carmen, potrivit art. 93 din Legea 303/2004.

3) Marinescu Eugenia-Carmen şi Marinescu luliu-Severus au achiziţionat un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina, tranzacţie consemnată în declaraţia de avere a magistratului.
Terenul în cauză a fost trecut de către Consiliul Local Slatina din domeniul public în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului privat al municipiului Slatina prin Hotărârea Consiliului Local (C.L.) Slatina nr. 170 din 26.07.2011.

În realitate aceste imobile, precum şi cel situat în localitatea Corbu, judeţul Constanţa în suprafaţă de 1.250 mp, au fost achiziţionate din suma de 200.000 de euro pretinsă şi primită de suspecta Marinescu Eugenia-Carmen prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru, toate aceste demersuri fiind efectuate în scopul ascunderii sau al ascunderii şi disimulării originii ilicite a acestor bunuri şi ajutarea persoanelor care au săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la răspunderea penală” – DNA Craiova

Atât soţul judecătoarei Marinescu, cât şi avocatul Cismaru au fost arestaţi preventiv încă de pe 21 martie a.c.
Miercuri, 15 aprilie a.c., procurorii DNA Craiova au cerut Curţii de Apel Craiova prelungirea arestării preventive a celor trei inculpaţi. Instanţa a admis propunerea însă numai pentru 20 de zile: “Admite propunerea. În baza art. 234 şi 236 C.p.p. , rap. la art. 223 al.2 C.p.p. Dispune prelungirea arestării preventive, pe o durată de 20 (douăzeci) de zile faţă de inculpaţii: Marinescu Iuliu Severus şi Cismaru Dumitru de la 20.04.2015 până la 9.05.2015 inclusiv; Marinescu Eugenia Carmen de la 23.04.2015 până la 12.05.2015 inclusiv. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu”- se arată în hotărârea Curţii de Apel Craiova

Politica