duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bălă: “Suntem o echipă muncitoare, avem şanse la primele patru locuri”

Trupa pregătită de Ciurea nu se lasă învinsă uşor nici în sezonul de primăvară. Deşi filieşenii au plecat cu gânduri modeste la debutul campionatului, fiind primul sezon pentru ei într-o ligă naţională, mai sus de nivelul fotbalului judeţean, treptat au început să adune puncte care i-au propulsat în jumătatea superioară a clasamentului şi le-au oferit un alt punct de vedere asupra campionatului. La momentul de faţă, CSO Filiaşi ocupă poziţia a şaptea, cu 22 de puncte, însă se află la o distanţă mică de locul patru, respectiv la două puncte. Echipa doljeană e “regina” remizelor în seria a IV-a, cu şapte rezultate de egalitate înregistrate până acum, cel mai mare număr din seria din care face parte.

La capitolul victorii, Filiaşi a reuşit să câştige de cinci ori în acest sezon, în timp ce numărul înfrângerilor este de trei. În etapa din acest weekend, a XVII-a, formaţia lui Ciurea are programat meciul împotriva Minerului Mehedinţi, echipă ce s-a retras din campionat la începutul returului. Doljenii vor fi declaraţi învingători la “masa verde”, iar cu cele trei puncte asigurate din acest meci, ei vor urca cel puţin o poziţie în clasament, putând ajunge chiar cu două locuri mai sus dacă rezultatele din celelalte partide le sunt favorabile. Ca un obiectiv oficial, CSO Filiaşi şi-a propus o clasare undeva în intervalul 5-8, însă jucătorii simt că pot mai mult şi speră la o prezenţă în primele patru echipe. Atacantul Alin Bălă, unul dintre marcatorii importanţi ai echipei, consideră că rezultatele bune obţinute de gruparea unde activează în etapele scurse până acum se datorează în principal faptului că echipa este una muncitoare, care  depune efort şi are spirit de sacrificiu, comportându-se ca o adevărată familie pe teren.

Suntem o echipă muncitoare, acesta este atuul nostru principal. Dacă la situaţia financiară sau condiţiile de pregătire sau joc nu ne putem lupta cu echipele din fruntea clasamentului, la spiritul de sacrificiu şi motivaţie avem toate şansele. Suntem o familie pe teren, ne ajutăm reciproc, iar după cum se vede rezultatele au venit. Ne aflăm într-o poziţie bună în clasament, la două puncte distanţă de locul patru. Ca obiectiv, noi avem o clasare în locurile 5-8, dar personal, şi cred că şi ceilalţi jucători o fac, mă gândesc că putem ajunge la finalul sezonului să ocupăm un loc în primele patru echipe ale seriei. Avem capacitatea şi valoarea necesară să fim acolo, în partea de sus a clasamentului. Am merita acest lucru.
A declarat Alin Bălă

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cele trei etape disputate în retur, CSO Filiaşi a înregistrat o remiză la Naţional Sebiş (0-0), o victorie pe teren propriu cu Vulturii Lugoj (2-1) şi încă o remiză, acasă, împotriva lui Millenium Giarmata (1-1), partidă în care marcatorul doljenilor a fost Alin Bălă.

“Mai dau câte un gol, mai scot un penalty, important este să câştige echipa”

Bălă a reuşit goluri importante pentru echipa din Filiaşi, el fiind un vârf veritabil, care are simţul porţii. Atunci când nu marchează, reuşeşte să scoată un penalti sau să creeze o fază prosperă pentru colegii săi. În orice caz, acesta joacă pentru echipă, victoria primând în faţa unor reuşite individuale.

Ca orice jucător, mai ales fiind atacant, te gândeşti să marchezi, să ieşi în evidenţă, dar eu joc în primul rând pentru echipă. Dau goluri pentru a câştiga cele trei puncte în principal, nu pentru a mă remarca personal. Când nu reuşesc să dau gol, mai scot câte un penalty, încerc să ajut echipa cât mai mult.
A mai spus atacantul Filiaşiului

Politica