vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Elevii lui Brihac se mută pe <<Municipal>>

După mai bine de un deceniu, CSS Drobeta revine pe <>, stadion complet renovat între timp, iar primul adversar al echipei severinene va fi CS Pandurii Târgu Jiu.  Meciul juniorilor A este programat astăzi, de la ora 12, şi contează pentru etapa a XVII-a, a seriei a IV-a, din cadrul Campionatului Naţional Republican. Cele două adversare sunt despărţite de 8 puncte şi 4 locuri în clasament, gorjenii aflându-se pe poziţia secundă. Acordul Primăriei Dr. Tr. Severin – administratorul bazei sportivei,  l-a bucurat pe antrenorul Marian Brihac, dar şi pe elevii acestuia, care au fost până în prezent doar în calitate de spectatori pe arena de 20.000 de locuri.  

În ultimul sezon şi jumătate, CSS Drobeta a jucat pe Stadionul Termo, unde terenul devenea impracticabil când ploua. Acum jucăm pe un gazon foarte bun şi un stadion superb. Ne bucură decizia factorilor locali, care ne-au permis să jucăm pe Municipal. Copiii sunt foarte încântaţi că vor evolua pe principala arenă a oraşului şi au o motivaţie în plus. Sunt convins că vor da un randament mai bun. Debutăm cu un adversar dificil, care luptă pentru calificarea la turneul zonal. Oaspeţii vor veni şi cu juniorii care evoluează în Liga a III-a, la Pandurii II Târgu Jiu, dar sunt convins că elevii mei se vor mobiliza şi vor face un joc  elaborat. Cred că va fi un meci frumos, cu multe goluri, care o să atragă şi spectatorii. Împreună cu factorii locali, sper ca din toamnă să facem şi noi o echipă de Liga a III-a, la care să joace o parte din aceşti copii, dar şi alţi jucători de pe plan local.
A spus Brihac

CSS Drobeta n-a mai evoluat pe <> din 2003, dar atunci stadionul se afla într-un stadiu avansat de degradare, iar gazonul nu se prezenta în condiţii optime. Ulterior, echipa care joacă în Campionatul Naţional revervat juniorilor republicani şi-a disputat meciurile de acasă pe stadioanele <>, <>  din Orşova, <> – Şimian sau <> – Vânju Mare.  

Policlinica Buna Vestire Craiova

Una caldă, una rece, la început de primăvară

De la ora 14, se va disputa şi meciul juniorilor B, unde cele două combatante sunt despărţite de 9 puncte şi 5 locuri în clasament, gorjenii aflându-se tot pe poziţia secundă. În partidele-tur, disputate, în toamna anului trecut,  pe terenul sintetic din Târgu Jiu, CS Pandurii s-a impus cu 2-0 la juniori A, respectiv 6-0 la juniori B. Sâmbătă, în prima etapă din acest an, CSS Drobeta a fost învinsă cu 3-0, la juniori B, în deplasarea de la CSJ Ştiinţa Craiova. Echipa severineană a câştigat însă la juniori A, cu acelaşi scor, prin golurile lui Brebenoiu, Coadă şi Sărăcin. CS Pandurii nu a evoluat.

Am evoluat bine la juniori  A. Am mai avut câteva ocazii, deşi  gazonul stadionului Chimia din Craiova a afectat calitatea jocului.
A dezvăluit Brihac

Politica