vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Iohannis, tot mai popular. PSD, în picaj

Potrivit unui sondaj INSCOP, Klaus Iohannis domină clasamentul cu 60% încredere multă şi foarte multă, faţă de 35,2% la măsurătoarea din octombrie. Mai mult, noul preşedinte a ajuns la un indice de notorietate de 99%. Klaus Iohannis este urmat de Mugur Isărescu cu 45,7%, într-o uşoară creştere faţă de octombrie (42,6%). 
 
Preşedintele PSD a pierdut 12,6 procente
 
Victor Ponta se situează pe poziţia a treia, fiind în coborâre, cu 26,1% încredere multă şi foarte multă (comparativ cu 38,7% pe datele din luna octombrie). El este urmat de Sorin Oprescu. Acesta  înregistrează 23% încredere multă şi foarte multă, în scădere faţă de octombrie, când avea 27,3%.
 
PSD n-ar mai câştiga alegerile
 
Succesul lui Klaus Iohannis ajută şi noul PNL, care a câştigat 10 procente comparativ cu măsurătoarea din octombrie. În schimb,  Alianţa PSD-UNPR-PC a pierdut 3 procente. 
Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, asocierea PNL-PDL ar obţine 41,7% din voturi – cei care exprimă o opţiune de vot clară (faţă de 31,8% în octombrie), urmată de Alianţa PSD-UNPR-PC cu 38,8% (41,9% în octombrie). 
Locul 3 este ocupat de Partidul Mişcarea Populară cu 5,6% (6,4% în octombrie), urmat de UDMR cu 5,1% (5,3% în octombrie). Restul partidelor măsurate nu ar trece pragul parlamentar de 5%.

Politica