luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

LPS «Petrache Trişcu» a celebrat 124 de ani de existenţă

124 de ani au trecut de când soţii Trişcu au înfiinţat Şcoala Generală Nr. 5 „Petrache Trişcu”, care mai apoi avea să devină, în anul 1997, prin alăturarea Clubului Sportiv Şcolar „Olimpia”, Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu”, în prezent unul dintre cele mai apreciate cluburi sportive cu activitate juvenilă din ţară.

Cu performanţe greu de egalat la nivel naţional, dar şi internaţional, cu sportivi promovaţi pe cele mai înalte culmi ale sportului românesc, LPS „Petrache Trişcu” a devenit o şcoală de sportivi cu prestigiu în România. În ziua de ieri, instituţia craioveană a îmbrăcat straie de sărbătoare, deoarece s-au împlinit 124 de ani de la existenţa şcolii.

Elevii unităţii de învăţământ au susţinut diferite demonstraţii sportive şi artistice în incinta sălii de scrimă a liceului, după ce, mai devreme, în cursul dimineţii, colectivul director şi profesoral, precum şi o parte dintre elevi au vizitat mormântul lui Petrache Trişcu, pentru a-i aduce un omagiu celui ce a pus bazele instituţiei, ce reprezintă acum o casă educativă pentru zeci de sportivi talentaţi ai Băniei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

S-au împlinit 124 de ani de existenţă a şcolii înfiinţate de soţii Trişcu, a cărei director am onoarea să fiu în prezent. Cum s-au organizat în fiecare an, şi această celebrare a avut parte de activităţi sportive şi artistice realizate de către elevii noştri. Mai avem puţin până încheiem anul 2014, an ce a fost unul bun pentru noi din punctul de vedere al performanţelor sportive şi didactice. Am obţinut în total, până la această oră, peste 200 de medalii la competiţiile naţionale, plus alte distincţii importante la cele internaţionale. La nivel şcolar, elevii noştri au avut rezultate bune la examenele de evaluare din vară, şi aici mă refer la bacalaureat, respectiv, examenul pentru cei din anul terminal al învăţământului gimnazial.
A declarat Mitroi Geri, directorul LPS „Petrache Trişcu”

Politica