sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

17 premii au rămas în Bănie

Sâmbătă, în centrul capitalei Băniei, s-au materializat întrecerile Cupei României la Marş(S, T, J1, J2, J3, C1), competiţie aflată pe calendarul oficial al FRA şi organizată local de către CSM Craiova, în parteneriat cu LPS “Petrache Trişcu”, DJTS Dolj şi autorităţile locale. Cursele s-au derulat începând cu ora 10.00, sportivii urmând un traseu circular cu startul din dreptul Primăriei Craiova. În total, la concurs s-au prezentat peste 70 de mărşăluitori, din toate zonele ţării. Pe teren propriu, sportivii craioveni au păstrat cam tot ce se putea “acasă”.

Nu mai puţin de 15 medalii au trecut în contul CSM Craiova, dintre care trei reprezintă un podium întreg, în vreme ce LPS « Petrache Trişcu » a obţinut două distincţii. Ştef Claudia(locul I), Enache Adriana(locul II) şi Arvatu Adriana(locul III) n-au avut rivale în proba de 10 km marş, categoria senioare, iar în clasamentul pe echipe Ştef Claudia şi Enache Adriana au obţinut primul loc, în timp ce Arvatu Adriana, Manolache Liliana şi Băţilă Alina au ocupat poziţia secundă la senioare şi prima poziţie la tineret. Aceeaşi Arvatu Adriana a contabilizat medalia de aur la tineret, Manolache Liliana a urcat pe a treia treaptă a podiumului la tineret şi s-a impus la juniori I.

În competiţia junioarelor III, performerele clubului sportiv municipal au fost Iordache Adriana(locul II) şi Koch Anne Marie(locul III), împreună clasându-se în fruntea clasamentului la echipe în limitele aceleaşi categorii de vârstă. Cea mai mică reprezentată a CSM Craiova, Costea Elena, a fost de asemenea în lumina reflectoarelor, cu o prezenţă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la copii I. În întrecerea masculină, Manolache Ionuţ a acontat două medalii, una de aur la juniori II şi una de argint la juniori I.

Policlinica Buna Vestire Craiova

S-a încheiat şi Cupa României la Marş, eu consider că s-a desfăşurat foarte frumos, atleţii veniţi la Craiova au avut parte de o experienţă plăcută. Cum ne aşteptam, prezenţele pe podium au venit în număr mare pentru mărşăluitorii clubului nostru, chiar mai mult decât preconizasem iniţial. Am avut un podium complet la senioare, prin Ştef, Enache şi Arvatu, am dominat întrecerea feminină. Orice rezultate la nivel naţional sunt importante pentru sportivi, mai ales pentru juniori care se află încă într-o perioadă de dezvoltare şi au nevoie de încredere. Mai avem de organizat o competiţie naţională în acest an, la jumătatea lunii noiembrie, de această dată fiind vorba despre Campionatul Naţional de Cadeţi pe echipe la lupte libere.
A declarat Sorin Manda, directorul CSM Craiova

Pentru liceul cu profil sportiv din Craiova, Brotac Laura a obţinut medalia de bronz la întrecerea junioarelor II şi echipa formată din Brotac Laura/Pîrvu Ştefania/Ciobanu Mădălina a urcat pe a doua treaptă a podiumului, la aceeaşi categorie de vârstă.

Politica