luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcenii aspiră la promovare

Trupa din “Zăvoi” nu a strălucit mai deloc în jocurile de verificare disputate în această vară, majoritatea fiind pierdute categoric.
Însă acest aspect nu este o piedică pentru elevii lui Lincar în a spera la o viitoare promovare.
După cum se poate deduce din declaraţiile a doi dintre jucătorii aduşi în această vară la CSM, atmosfera în vestiar este una roză şi pluteşte un aer de încredere reciprocă. În opinia mijlocaşului Vlad Munteanu, singura lacună a echipei este omogenitatea, pentru că valoarea colegilor săi nu poate fi pusă la îndoială, iar lotul este unit.

Noi ne simţim foarte bine, suntem ca o familie. Din păcate rezultatele din amicale nu ne ajută prea mult dar sperăm să intrăm în ritm, uşor, uşor. Ar fi bine să câştigăm următorul meci, cel cu FC Olt Slatina. Ar fi o victorie care ar conta pentru moralul nostru. Personal sunt mulţumit de ceea ce am găsit la Vâlcea, şi de condiţii şi de colegii mei şi de grup, şi de staff. Sper ca şi spectatorii să vină în număr cât mai mare la stadion şi să ne susţină. Probabil că ne lipseşte, însă, omogenitatea. Alte motive nu sunt. avem un lot unit, cu fotbalişti valoroşi dacă-i iei individual pe fiecare în parte.
Vlad Munteanu, conform site-ului oficial al clubului

Neagu şi Munteanu, optimişti pentru noul sezon

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acelaşi fotbalist a caracterizat în câteva cuvinte seria în care gruparea vâlceană a fost repartizată în acest an drept una mai echilibrată faţă de precedentele două sezoane.

Este o serie echilibrată, mai echilibrată ca în ultimii doi ani. Totă lumea spune că pentru promovare ne batem noi şi Politehnica Timişoara dar eu văd şi alte formaţii periculoase. De exemplu mă gândesc şi la Olimpia Satu Mare, formaţie imprevizibilă şi capabilă de surprize mari. Nu îi bagă nimeni în seamă pe sătmăreni dar eu cred că se pot bate pentru locurile de sus ale clasamentului.
A mai spus Munteanu

Atacantul Cosmin Neagu, transferat de la Dunărea Galaţi la începutul verii, susţine că s-a acomodat cu cerinţele echipei vâlcene şi îşi doreşte cu mare ardoare să ajungă în Liga I, împreună cu formaţia din „Zăvoi”.

M-am acomodat, băieţii m-au primit foarte bine. CSM are o echipă bună şi sperăm să ne îndeplinim obiectivul care este unul cât se poate de clar, promovarea în primul eşalon. Nu este un pas înapoi, nici vorbă de aşa ceva. Am venit la Râmnicu Vâlcea cu inima deschisă, vreau să promovăm, vom pune umărul cu toţii pentru acest obiectiv. Îmi doresc să ajung în Liga I, cu CS Municipal.
Cosmin Neagu, conform site-ului oficial al clubului

În acelaşi timp, jucătorul este conştient de faptul că mai au de lucrat la mecanismele jocului pentru că rezultatele din amicale nu au scos la iveală lucruri pozitive.

Nu suntem mulţumiţi nici noi de aceste rezultate din partidele amicale dar până la urmă este bine că aceste înfrângeri vin acum, în pauza competiţională. Avem timp să ne revenim, să ne corectăm greşelile şi să fim pregătiţi de partidele oficiale. Mai avem de câştigat la capitolul omogenitate dar eu cred că deja la ultimul meci, cu FC Olt Slatina, s-au văzut deja schimbări importante în bine. Mai avem alte două partide până la debutul sezonului şi vom fi o echipă omogenă. Sperăm ca spectatorii vâlceni să fie alături de noi la toate partidele. Chiar avem nevoie de ei, altfel joacă orice fotbalist atunci când simte sprijin din tribune. Noi le promitem că vom da totul pe teren.
A conchis Neagu

În altă ordine de idei, astăzi, începând cu ora 18.30, vâlcenii vor reîntâlni într-un joc amical FC Olt Slatina, în deplasare.

Articolul precedent
Articolul următor

Politica