marți, mai 7, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

GORJ. Modernizarea DN 66, întreruptă

Lucrările de modernizare a Drumului Naţional 66 au fost întrerupte, în urmă cu două zile, de către constructorul spaniol în urma unei adrese primite de la Direcţia de Cultură Gorj, arată adevărul.ro.
În document, conducerea Direcţiei pentru Cultură atrăgea atenţia asupra faptului că s-a încălcat legea cu privire la protejarea sitului arheologic Castrul Roman, din apropierea localităţii Bumbeşti Jiu. Constructorul spaniol a sistat lucrările.
Prefectul de Gorj i-a convocat pe toţi factorii responsabili şi, în urma discuţiilor, s-a stabilit că lucrările trebuie oprite doar pe o lungime de 1,3 kilometri care se află în rezervaţia arheologică, arată adevărul.ro.

Mă surprinde pentru că de la Cultură, am înţeles s-a făcut o adresă că nu am fi în legalitate. Ne jucăm cu afirmaţiile şi asta este foarte grav.
A declarat şeful Secţiei Drumuri Naţional Gorj, Ion Tudor

În perioada următoare lucrările de cercetare arheologică pe DN 66, în zona Castrului Roman, vor fi reluate. Drumul nu va putea fi lăţit pe o lungime de peste un kilometru ca urmare a vestigiilor romane găsite pe marginea şoselei, după cum a declarat, pentru sursa citată, Gheorghe Calotoiu, directorul adjunct al Muzeului Gorj şi şef al şantierului arheologic .

Policlinica Buna Vestire Craiova

Se va lucra de-o parte şi de alta a DN 66 în rezervaţiile de epocă romana, unde se vor desfăşura cercetări arheologice realizate în mod manual, iar în unele situaţii se va face şi mecanizat sub supraveghere. Cercetările constau în lăţirea drumului cu un metru şi jumătate de-o parte şi de alta, dar se va face în mod manual pentru că există vestigii, diferite obiecte de epocă romană, care trebuie cercetate cu mare atenţie pentru a nu fi distruse.
A spus Calotoiu

Mai multe vestigii importante din epoca romană au fost găsite anul trecut în această zonă în urma săpăturilor. Lucrările pe acest drum se desfăşoară doar cu aprobarea şi sub supravegherea specialiştilor Muzeului Judeţean de Istorie.

Politica