joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

«Leuţii» dau piept cu Viitorul

După o înfrângere la limită suferită în partida cu CFR RomGaz, juniorii Ştiinţei sunt pregătiţi să treacă peste acest eşec şi să se impună în partida de azi. Puii de leu vor întâlni la ora 17 gruparea clasată pe ultima poziţie a seriei, Viitorul Ştiinţa Craiova. O echipă mai slabă faţă de adversarul întâlnit sâmbătă, după cum ne indică statistica, iar elevii lui Popa vor pleca cu prima şansă la victorie.
Rezultatul nu va conta decât pentru moralul „leuţilor”, aceştia dorind să îşi încheie campionatul cu o victorie, fiind ultima etapă din programul juniorilor E.

Victorie pentru suporteri

Pe lângă acest aspect, juniorii Universităţii vor să obţină victoria şi pentru a recompensa gestul suporterilor Ştiinţei de a le fi alături, pentru a le dovedi că formează un grup unitar, puternic şi promiţător.

Policlinica Buna Vestire Craiova

E un meci pe care copiii şi-l doresc mult să îl câştige, mai ales după eşecul din etapa precedentă, cu CFR RomGaz. Prezenţa suporterilor sâmbătă i-a ambiţionat şi mai mult, pentru că ei au fost foarte impresionaţi de atmosfera creată. Vor să le mulţumească printr-o victorie în partida de mâine(n.r azi), în care eu spun că nu vom avea probleme. Este o echipă mai slăbuţă, chiar dacă are în componenţă juniori de 2003, şi cred că putem să obţinem cele trei puncte. Sâmbătă neşansa a făcut să pierdem, iar dacă vom repeta jocul bun nu avem cum să eşuăm. A fost un campionat în care noi am făcut faţă cu brio, în pofida vârstei mai mici a jucătorilor mei, şi sperăm să obţinem şi ultimele victorii.
A declarat Mircea Popa, antrenorul „leuţilor”

În afară de partida de azi, grupa de juniori a Universităţii va mai avea de disputat o restanţă, împotriva Şcolii de Fotbal Valerică Găman. 

Politica