vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorj. Angajații CEO vor primi mai puțini bani din rezerva de la Fondul de la salarii

Situația rezervelor la fondul de salariu de la nivelul Complexului Energetic Oltenia (CEO) nu este îmbucurătoare. În urmă cu câteva zile a avut ședința mixtă administrație-sindicate, iar reprezentanții de Direcției Resurse Umane din cadrul Complexului au prezentat situația pe primele zece luni. Potrivit unor informații, fiecărui salariat i-ar reveni în plus la salariul încasa în luna decembrie o sumă de numai 130 de lei, potrivit igj.ro

Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie (FNME), a precizat că suma pe care ar urma să o primească fiecare salariat este mult mai mică față de cea anul trecut. Liderul de sindicat spera ca suma să fie mai mare la finalul anului: „Proiecția acestei rezerve arată o sumă destul de mică față de ceea ce a fost anul trecut. Sunt și anumite condiții, dar trebuie să avem un timp să facem calculele noastre, pentru că poate nu întotdeauna ceea ce ne prezintă conducerea administrativă este și real și mă refer la antepronunțare, pentru că până la încheierea anului mai este ceva și atunci se va vedea clar cât este fondul consumat și atunci putem să facem un calcul exact“.

Pârvulescu a mai spus că abia pe la jumătatea lunii decembrie se va cunoaște exact suma care îi va reveni fiecărui salariat: „Este posibil ca în două luni de zile să se modifice substanțial influența să se modifice substanțial. Nu e normal să mă hazardez cu două luni înainte de a se încheia bugetul să spun că este de doi lei sau trei luni. După ce se încheie concret luna noiembrie, undeva în jurul date de 10-15 decembrie se va cunoaște“.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica