joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cascada Bigăr, cea mai căutată pe timpul verii

Cascada Bigăr redevine punctul principal de atracţie turistică din Caraş-Severin odată cu sezonul concediilor, când sute de turişti vin să vadă căderea de apă care a fost declarată ca fiind cea mai frumoasă din lume.

Cei care vizitează pentru prima dată cascada spun că locul are un farmec aparte şi că obiectivul este mai frumos decât în fotografii. În ultimii doi ani, în zonă s-au făcut o serie de modernizări: a fost amenajată o potecă ce urcă până la izbuc şi Grota lotrilor, dar şi o scară ce coboară la baza cascadei, loc din care cascada oferă o privelişte unică, scrie Agerpres.

Cascada Bigăr se află la jumătatea distanţei dintre localităţile Anina şi Bozovici, pe DN 57B. Rezervaţia Naturală Bigăr cuprinde un izbuc, o peşteră, un pârâu şi o cascadă, toate amplasate spre Ţara Almăjului, pe partea dreaptă a Cheilor Minişului, acolo unde drumul întâlneşte, imaginar, paralela 45 latitudine nordică a globului pământesc.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Site-ul The World Geography a alcătuit, în anul 2013, o listă cu cele mai impresionante cascade din lume, pe primul loc aflându-se Cascada Bigăr din judeţul Caraş-Severin.

Politica