vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Slătineanul Vlad Tănase, la Ultra-Trail du Mont-Blanc

Slătineanul Vlad Tănase, desemnat personalitatea anului în sport de către Primăria Slatina, în 2017, va participa, alături de ultramaratonistul Emilian Croitoru, la una din probele competiţiei Ultra-Trail du Mont-Blanc (UTMB).

Cursa PTL (Petite Trotte à Léon), pe care o vor parcurge cei doi, este organizată pe o distanță de 300 de kilometri în masivul Mont-Blanc, la intersecția Elveției, Franței și Italiei. Concursul are loc în perioada 26 august – 1 septembrie, iar în acest an au aplicat 139 de sportivi români pentru a lua startul în 6 curse, fiind acceptați 55, printre care și slătineanul Tănase.

„Ne numim «Together», poate pare pueril. Ne-am gândit însă ca acolo vom avea nevoie de o ancoră în momentele dificile. Așa că vom fi acolo, la PTL, unde ne vor sta înainte circa 300 km cu aproximativ 25.000 m diferență de nivel pozitivă cumulată. Timp de aproape 7 zile vom avea de parcurs un traseu necunoscut pe care îl vom afla cu doar câteva zile înainte de start. Va fi dur, dar vom fi acolo. Şi vom fi împreună”, scrie Tănase pe Facebook.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vlad Tănase a avut performanțe sportive remarcabile și în 2017, când Primăria Slatina i-a înmânat distincția de „personalitatea anului”, la manifestările organizate de Zilele Oraşului.

Politica