vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Victorie chinuită cu lanterna campionatului! Oltenii urcă pe podium!

CSU Craiova obține al treilea succes la rând în întrecerea internă, care-o saltă peste Viitorul, pe locul 3 al clasamentului.

Chiar dacă se prefigura a fi cel mai ușor meci al stagiunii pentru craioveni, argumente în această direcție fiind poziția adversarului din clasament, precum și victoria substanțială din manșa tur, când CSU s-a impus cu 5-1, pe teren lucrurile nu au stat deloc așa. Oaspeții au înghețat stadionul în minutul 11, când Gadze a recidivat după dubla reușită etapa trecută, învingându-l cu un voleu din interiorul careului pe Pigliacelli. Ilfovenii au avut o șansă uriașă de a majora avantajul, dar portarul italian al Craiovei a blocat în extremis șutul lui Tudorie. Marea șansă a vizitatorilor s-a răzbunat, iar Koljic a lovit năprasnic, cu capul, în urma unui corner, și a restabilit egalitatea. În prelungirile reprizei, Bancu a scos penalty după un duel cu fostul coleg Bucurică, iar Mitriță a transformat, CSU intrând în avantaj la cabine.
În partea a doua, gazdele nu au părut tot în transă, ca și în prima parte. Donkor, de la distanță cel mai slab de pe teren, l-a deschis incredibil pe Kabasele, dar vârful ilfovenilor nu a profitat de poziția unu la unu cu Pigliacelli, reluând pe lângă poartă. Doar finalul de meci a aparținut gazdelor, grație și eliminării lui Laidouni. Mitriță a dat în bară, apoi, la următoarea fază, Rocha a marcat pentru 3-1, profitând de o debandată în apărarea oaspete.

Mangia: „Eu sunt de vină!”
La cum a arătat prestația oltenilor, în ciuda victoriei, Mangia și compania erau mai degrabă supărați după meci. „Probabil nu am fost eu bun pentru a le transmite mai multă concentrare pentru azi. Le-am zis, dar nu a fost destul. Sunt greșeli care vin de la lipsa de concentrare, dar greșeala pornește de la mine. Am început meciul slab, știam că ei încep meciurile bine. Așa au făcut și la Cluj. Probabil că eu am greșit”, a spus Mangia. Chiar dacă echipa sa a urcat pe 3, la 8 puncte distanță de poziția a șaptea, ce rămâne în play-out, italianul e rezervat în privința primului obiectiv ce trebuie atins: „Nu ne considerăm încă în play-off. Trebie să luăm mai multe puncte. Urmează două meciuri foarte grele. Toată echipa știe ce înseamnă meciul cu Dinamo. Va fi greu. Este cel mai important pentru mine, că este următorul meci. Pentru toată lumea e mai important. Pentru mine contează punctele”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mitriță: „Să vă spun ce am avut în minte la penalty?”
Alex Mitriță, căpitanul CSU, a explicat ce l-a mânat spre marcarea golului doi: „Sunt bucuros pentru victorie, bucuros pentru că am marcat, deși mai puteam marca o dată. Important este că echipa a câștigat. Am câștigat la nivelul de maturitate, se vede grupul. Am și greșit, dar nu trebuie să dăm vina pe nimeni.
Vă spun ce am avut în minte la penalty? Am zis că dacă domnul Balaci mă iubește, am să dau gol. Și am dat! Urmează duelul cu Dinamo și, chiar dacă nu trece prin momente bune, va fi un meci greu, dar vrem să câștigăm”.

Liga 1- etapa 19
Hermannstadt – Dinamo 1-1
CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș 2-2
Poli Iași – Dunărea Călărași 1-0
Astra Giurgiu – Concordia Chiajna 3-1
FCSB – Viitorul Constanța 2-0
Sepsi – Botoșani 0-1
CSU Craiova – FC Voluntari 3-1

Clasament
1. CFR Cluj 19 11 7 1 32-12 40
2. FCSB 19 11 4 4 37-21 37
3. CSU Craiova 19 10 5 4 35-16 35
4. FC Viitorul 19 10 3 6 25-21 33
5. Mediaș 19 7 7 5 23-24 28
6. Astra Giurgiu 19 7 6 6 23-18 27
7. Sepsi 19 7 6 6 23-19 27
8. Poli Iași 19 7 3 9 18-27 24
9. FC Botoșani 19 5 8 6 24-27 23
10. Hermannstadt 19 6 4 9 19-22 22
11. Dinamo 19 4 7 8 18-30 19
12. Dunărea Călărași 19 3 8 8 13-19 17
13. Concordia Chiajna 19 4 5 10 13-28 17
14. FC Voluntari 19 2 5 12 18-37 11

CSU Craiova – FC Voluntari 3-1
Au marcat: Koljic 25, Mitriţă 45+2 (pen.), Nuno Rocha 90+1 / Gadze 11.
Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 5.000.
CSU Craiova: Pigliacelli – Martic, Donkor, Tiago Ferreira, Bancu – Mateiu, Cicâldău – Meza Colli  (83 Bărbuţ), Mitriţă, Mihăilă (74 Fedele) – Koljic (45+1 Nuno Rocha). Antrenor: Devis Mangia.
FC Voluntari: Vâtcă – Bucurică, Balaur, Armaş, Vlad – Laidouni, Răuţă – Căpăţână (70 G. Deac), Gadze (77 Iancu), Ion Gheorghe – Tudorie (54 Kabasele). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Arbitru: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea). Asistenţi: Marius Badea (Rm. Vâlcea), Stelian Slabu (Braşov). Rezervă: Cătălin Popa (Piteşti).
Observatori: Cristian Nica (Ploieşti), Imilian Şerbănică (Bucureşti).
Eliminat: Laidouni 89

Politica