Actualitate, Dolj, Oltenia, Special

SPAȚIU PRIVAT- o nouă premieră la Teatrul Naţional “Marin Sorescu”

unnamed-1

Joi, 18 mai, de la ora 17:00, la sala “I.D. Sîrbu”, pornim într-o nouă călătorie şi explorăm valoarea intimității și a vieţii private plecând de la întrebarea „Ce înseamnă viața privată în era digitală?”

Spectacolul SPAȚIU PRIVAT reunește 8 piese scurte în care vedem ce valoare mai are intimitatea pentru noi. Scenariul fost creat în cadrul proiectului teatral P3M5- Plurlity of Privacy Project (P3)in 5 Minutes Plays (M5), inițiat de Goethe Institute Washington și desfășurat în cadrul E.T.C., proiect la care Teatrul Național „Marin Sorescu” a fost invitat să participe de către Institutul Goethe din Washington într-un parteneriat transatlantic, ce reunește 14 teatre, dintre care 5 din Statele Unite ale Americii și 9 din Europa.

Regia artistică este semnată de Richard St. Peter (S.U.A), scenografia aparţine Liei Dogaru iar din distribuție fac parte Mirela Cioabă, Anca Dinu, Gina Călinoiu, Ioana-Florentina Manciu, Valentin Mihali, Cătălin Miculeasa şi Theodora Bălan.

Cele 8 scenarii care stau la baza acestei piese sunt:

Supraveghere statală, de Marioan Hosseini – SUEDIA
Esențialul este invizibil pentru ochi, de Simona Hamer – SLOVENIA
Sanctuar interior, de Rebecca Gilman – USA
Goliți-vă buzunarele, de David Greig – UK
Proiect Deburkanizare, de Rachida Lamrabet – BELGIA
Calitate, încredere, de Csaba Szekely – UNGARIA
Hotmigrants, de Paco Bezerra – SPANIA
Adevărul și numai adevărul, de Mihaela Mihailov – ROMÂNIA

Din partea Teatrului Naţional din Craiova, actriţele Gina Călinoiu şi Mirela Cioabă au participat la proiectul P3M5 cu piesa „Adevărul şi numai adevărul” de Mihaela Michailov. Povestea le are în centru pe Ana şi fiica sa, Cristina. „Ana vrea să înregistreze o poveste din anii comunismului despre încercările de protest ale soţului ei faţă de sistem, dar fiica ei, Cristina, este suprasaturată şi indignată când îşi rememorează copilăria. Rănile provocate de acele vremuri tulburătoare din vieţile lor sunt scoase la iveală când Ana şi Cristina hotărăsc modul în care îşi amintesc şi să îşi împărtăşesc trecutul”.

Filmul, intitulat „The Truth and Nothing But the Truth”, poate fi vizionat atât pe www.goethe.de/p3m5, cât şi pe pagina de YouTube a Goethe Institut Washington.
Bilete pot fi achizitionate de la Agenţia teatrală, tel: 0251.413.677

sau online:  https://ebilet.tncms.ro/ebilet/Spectacol/Edit/112

Previous ArticleNext Article
Comentarii
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE