miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt: Centrul de permanenţă Crâmpoia, închis din lipsă de medici

Centrul de permanenţă din comuna olteană Crâmpoia a fost închis, începând cu 1 ianuarie, după ce acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu cel din oraşul Potcoava, la finalul anului trecut. În ambele cazuri, motivul închiderii a fost lipsa medicilor, care nu mai doresc să facă gărzi, nemulţumiţi fiind de banii primiţi. La nivelul judeţului Olt mai funcţionează în prezent doar centrele de la Brastavăţu, Baldovineşti, Dobroteasa, Osica de Sus şi Vişina.

Pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă, în judeţul Olt funcţionează cinci centre de permanenţă, după ce centrul de la Potcoava s-a închis anul trecut, iar de la 1 ianuarie 2017 a dispărut şi cel de la Crâmpoia. Preşedintele CAS Olt, Florin Ciocan, a declarat că, în ciuda demersurilor făcute de autorităţile locale care îşi doresc să păstreze aceste centre, medicii refuză să facă gărzi. „Asistenţa medicală în centrele de permanenţă este asigurată de 40 de medici. Din păcate, anul trecut Centrul de la Potcoava, care avea cea mai mare adresabilitate, a fost închis, dar a luat naştere cel de la Brastavăţu. Centre cu o mare adresabilitate sunt şi cele de la Brastavăţu, Crâmpoia şi Osica. Şi centrul de la Crâmpoia s-a desfiinţat. Ne este foarte greu să convingem medicii să facă gărzi, mai ales dacă nu sunt din localităţile unde sunt centrele. Există disponibilitate din partea autorităţilor locale, primarul de la Potcova s-a străduit ca centrul să nu se desfiinţeze, la fel şi primarul de la Crâmpoia. Din păcate nu îi putem determina pe medici să facă aceste gărzi. În multe centre îşi desfăşoară activitatea şi medici de pe ambulanţă şi le este foarte greu să facă gărzi, pentru că nu le permite timpul. Aceste centre sunt foarte utile, mulţi oameni au primit îngrijiri medicale aici, poate chiar au fost salvaţi”, a spus Ciocan.

Directorul executiv al DSP Olt, medicul Talia Cincă, a declarat că Centrul de permanenţă de la Crâmpoia s-a închis în momentul în care trei din cei cinci medici au ales să nu mai facă gărzi. „Centrul de permanenţă de la Crâmpoia nu avea numărul necesar de medici. Ordonatorul centrului, doctorul Florescu, a venit şi ne-a spus că trei au renunţat la efectuarea gărzilor. Nu mai erau în grafic cu numărul doctorilor care să facă gărzile. Ne-am deplasat acolo, am discutat cu primarul, a fost şi preşedintele CAS Olt, Florin Ciocan. Autorităţile din comună mai găsiseră încă doi medici şi urmau ca ei să facă toate demersurile, dar nu au mai venit cu nicio adresă la noi. Şi noi, şi CAS Olt am vrut să-i ajutăm. Când rezolvă problema cu medicii, noi le dăm dispoziţie pentru deschiderea centrului. Medicii nu vor să facă gărzi, pentru că sunt foarte prost plătite. Noi chiar am avut toată deschiderea”, a spus Talia Cincă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Centrul din Crâmpoia deservea şapte comune

Primarul din Crâmpoia, Ionel Mirea, spune că, zilnic, pragul centrului de permanenţă din comună era trecut de aproximativ douăzeci de persoane, facilitatea medicală deservind pacienţi din şapte comune. „Centrul este închis de la 1 ianuarie, deşi a funcţionat foarte bine, pentru că zilnic erau văzuţi de către medici 10-25 de pacienţi, care veneau în regim de urgenţă. Acest centru deservea şapte comune, toată lumea era mulţumită, dar brusc ne-am trezit cu decizia de la DSP Olt că se închide. Pentru noi era o emblemă, oamenii aveau nevoie de acest centru”, a declarat primarul.

Mirea spune că şi-ar dori să redeschidă centrul. „Eu îmi doresc ca el să fie redeschis din februarie, mai ales că am demarat lucrări de renovare”, a mai spus primarul din Crâmpoia.

Politica