vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cursuri de specializare în sistemul medical

SC Consult Risk în parteneriat cu alte trei entităţi juridice, All Consulting Group System SRL, Team Consulting Srl şi Cooper Job SpA au lansat proiectul “Dezvoltarea capitalului uman prin calificarea/recalificarea angajaţilor” cofinanţat din Fondul Social European prin Program Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Obiectivul proiectului îl constituie creşterea competivităţii economice în sectorul medical şi în domeniul asistenţei sociale, se doreşte perfecţionarea profesională, creşterea nivelului de calificare. Proiectul se adresează unui grup ţintă de 708 angajaţi în diferite domenii de activitate, cu domiciliul/rezidenţa în unul din judeţele Dolj, Gorj.

Mehedinţi, Olt, Vâlcea, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş care doresc să dobândească o calificare în domeniul medical şi al asistenţei sociale sau să obţină o calificare superioară celei deţinute în prezent.
Concret, aceste persoane vor beneficia de servicii de consiliere şi orientare profesională şi cursuri de formare profesională pentru următoarele meserii: babysitter, îngrijitori bătrâni la domiciliu, îngrijitori bolnavi la domiciliu, infirmieri, operator introducere, validare şi prelucrare date.
Cursurile sunt gratuite, iar participanţilor li se vor acorda subvenţii şi vor primi certificări în domeniu.

Dezvoltarea capitalului uman se va realiza prin activităţi de formare profesională continuă utilizând programe de calificare/recalificare conform legislaţiei în vigoare derulate cu ajutorul unei platforme educaţionale şi prin activităţi de consiliere şi orientare profesională. Pe parcursul derulării proiectului vom urmări creşterea competenţelor în domeniul medical şi al asistenţei sociale a 708 angajaţi prin furnizarea de cursuri de calificare şi recalificare, creşterea gradului de informare privind oportunităţile proiectului de orientare şi formare profesională prin campanii de informare organizate periodic folosind materiale promoţionale prin intermediul portalului informatic, un alt obiectiv este definitivarea formării profesionale prin participarea angajaţilor la evaluarea competenţelor dobândite în urma cursurilor de calificare şi obţinerea de certificări în domeniu, de asemenea îmbunătăţirea metodelor de furnizare a serviciilor de orientare şi consiliere profesională prin organizarea de workshopuri şi schimburi de bune practici.
Corina Stănescu, responsabil comunicare All Consulting Group System SRL

Policlinica Buna Vestire Craiova

Deficit de resurse umane specializate în domeniul medical

Proiectul este centrat exclusiv pe domeniul medical şi al asistenţei sociale fiindcă la nivel naţional este o nevoie acută de personal calificat şi echipamente.

Conform unui studiu realizat de institutul Irexon în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, 60% din personalul ce asigură servicii de asistenţă socială nu are cursuri de specialitate, astfel că este necesară şi oportună furnizarea de cursuri de formare profesională care să asigure calificarea de personal şi creşterea expertizei în acest domeniu.
Corina Stănescu, responsabil comunicare All Consulting Group System SRL

Durata implementării proiectului este de 18 luni, din mai 2014 până în octombrie 2015. În plus, după încetarea finanţării, parteneriatul creat în cadrul proiectului va continua să ofere servicii de orientare şi formare profesională în domeniul medical şi al asistenţei sociale contribuind astfel la îmbunătăţirea sistemului medical şi a serviciilor oferite.

Politica