vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pustai: «Prin amicale tari putem creşte în valoare»

Pandurii se află în plin stagiu de pregătire, bazat pe jocuri de verificare, la Antalya. Meciurile programate până acum, au desemnat partide destule de încărcate pentru gorjeni, mai ales dacă ne referim la ultimul joc, care a constituit un adevărat examen pentru elevii lui Pustai. Test pe care gorjenii l-au picat, dar lucrurile nu sunt chiar aşa îngrijorătoare, dacă ne gândim că a fost doar o „simulare”, împotriva unei echipe cu buget şi jucători de cel mai înalt nivel. Şahtiorul i-a făcut pe panduri să simtă pe propia piele dificultatea unui joc de liga campionilor şi i-a ajutat să îşi observe punctele slabe, pentru a putea fi consolidate la timpul oportun.  Tocmai din acest motiv, Pustai nu se fereşte de amicalele de acest gen, cu echipe puternice, care să pună probleme, preferând un joc de verificare pierdut, disputat în compania unei formaţii de top, în pofida unei partide câştigate la scor, dar jucate cu o grupare inferioară.

Pentru noi este bine să jucăm meciuri puternice. Eu am dorit testul cu Şahtior şi cred că toate jocurile de verificare de aici sunt cu echipe puternice. Astfel cred putem să ne corectăm greşelile şi,în plus, să creştem în valoare.
A declarat Cristi Pustai

În acest sens, Pandurii au mai disputat două jocuri de verificare, în afara celui cu Şahtior, dintre care au ieşit învingători doar în faţa georgienilor de la FC Zestafoni, pe care i-au învins cu scorul de 1-0. Partida cu cehii de la Mlada Boleslav s-a încheiat cu o remiză albă, iar ieri seară, după închiderea ediţiei, gorjenii au susţinut cel de-al patrulea meci de verificare, cu Vardar Skopje. În continuare, Pandurii se vor verifica pentru ultima oară în Antalya, pe 13 februarie, când vor întâlni gruparea din Ucraina, Cernomoreţ Odessa. Gorjenii au programată întoarcerea în România pe data de 14 februarie, pentru ca o săptămână mai târziu, aceştia să reintre în febra meciurilor oficiale, redebutând în campionatul ligii I.

Policlinica Buna Vestire Craiova

–––––––

Pregătire

Pandurii II au încheiat cantonamentul local şi încep seria amicalelor

Satelitul vicecampioanei României, ce evoluează în seria a V-a a ligii a III-a, a sfârşit stagiu de pregătire centralizat desfăşurat la Târgu-Jiu şi se pregăteşte să susţină în perioada următoare patru jocuri de verificare. Privind cantonamentul pe plan local, antrenorii grupării satelit a pandurilor, formate exclusiv din jucători sub 21 de ani, sunt mulţumiţi de maniera în care s-au pregătit tinerii gorjeni. “Suntem foarte mulţumiţi de cum au lucrat băieţii, de săptămâna asta trecem la amicale”, a declarat secundul Sorin Vintilescu.

Astăzi, elevii lui Bogoi şi Vintilescu, vor începe seria jocurilor amicale, după cum urmează: 12 februarie – Internaţional Băileşti, 15 februarie – Ştiinţa Turceni, 19 februarie – FC Balş, 22 februarie – Minerul Motru, partide în care cei doi tehnicieni vor urmări jucători veniţi în probe.

Articolul precedent
Articolul următor

Politica