sâmbătă, decembrie 7, 2024

Ultima ora

Sport

Se deschide punctul de sacrificare a mieilor în Piaţa Chiriac

SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL deschide punctul de sacrificare a mieilor în Piaţa Chiriac. Astfel, au început amenajările în acest fel. Punctul de sacrificare urmează să-și desfășoare activitatea în săptămâna dinaintea Paștelui. Reprezentanții SC Piețe și Târguri Craiova SRL au făcut deja demersurile legale în ceea ce privește aprobările.

„Punctul de sacrificare urmează a-şi desfăşura activitatea, ca de obicei, în săptămâna dinaintea Sărbătorii Pascale, pentru a le oferi craiovenilor, şi nu doar lor, posibilitatea de a-şi alege direct de la comercianţi mieii sau iezii pe care îi doresc pentru masa tradiţională de Paşte şi de a sacrifica în condiţii optime animalele achiziţionate de aici. În acest sens, s-au făcut deja demersurile legale pe lângă Primăria Craiova şi Direcţia Sanitar-Veterinară Dolj, în vederea obţinerii aprobărilor și autorizațiilor necesare, în paralel fiind demarate pregătirile pentru amenajarea punctului de sacrificare. Totodată, au fost lansate invitaţii către toate primăriile din judeţul Dolj, dar şi din judeţele limitrofe, pentru a-i încunoştinţa pe crescătorii de animale că îşi pot vinde mieii sau iezii în Piaţa Chiriac din Craiova. Potrivit normativelor europene, sacrificarea animalelor – inclusiv a mieilor şi iezilor de Paşte – se poate realiza numai în abatoare specializate, autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare”, au anunțat reprezentanții SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

Locul unde se vor sacrifica animalele va dispune de spaţii dotate cu apă potabilă caldă şi rece, fiind prevăzut cu toate ustensilele necesare acestor operaţiuni, inclusiv cu asomator şi staţie de sterilizare a cuţitelor. Sacrificarea se va face doar de măcelari autorizaţi, cu analizele medicale la zi, iar carcasele de miel sau ied vor fi verificate de un medic veterinar, care le va aplica marca de sănătate înainte de a fi puse la vânzare. Punctul de vânzare şi tăiere a mieilor din Piaţa Chiriac urmează să-şi desfăşoare activitatea începând de luni, 29 aprilie, şi până sâmbătă, 4 mai 2024, inclusiv, între orele 8-17.

Policlinica Buna Vestire Craiova

sursa foto: arhivă

Politica