duminică, mai 12, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Morega sfidează legea, din nou! A fost implicat într-un accident rutier

Fostul prefect de Gorj Dan Ilie Morega a fost implicat, joi seara, într-un accident rutier. Potrivit polițiștilor gorjeni, Morega a fost fotografiat în trafic de șoferii din Târgu Jiu chiar când a lovit o mașină.

„La data de 21 martie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 78 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Fântânii din municipiu, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că bărbatul avea permisul de conducere retras, de la data de 6 februarie a.c.”, a precizat IPJ Gorj, potrivit stirileprotv.ro

Polițiștii fac acum verificări într-un alt dosar deschis.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Morega are dreptul de a conduce anulat din cauze medicale din data de 6 februarie anul acesta. De atunci, a ignorat interdicția și a fost suprins de polițiști conducând de mai multe ori, înregistrând pe numele lui 5 dosare penale pentru conducere fără permis.

A fost prins în Mehedinți, Gorj și București, iar procurorii din capitală l-au pus sub control judiciar pentru următoarele 3 luni și i-au interzis să se mai urce la volan. Aceeași interdicție a primit-o și din partea procurorilor din Gorj, după ce a fost evaluat medical. Comisia de medici i-au prescris lui Morega și un tratament și a dispus ca acesta să aibă un însoțitor.

Foto: Facebook

Politica