sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Expoziția ASTRA 160, disponibilă pentru publicul vâlcean


Proiectul expozițional ASTRA 160 inițiat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va fi prezentat publicului vâlcean în cadrul Muzeului Județean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea, pe parcursul a șase săptămâni.

Vernisajul expoziției va avea loc luni, 20 martie, la ora 14:00, în sala rezervată organizării expozițiilor temporare, eveniment care va prilejui întâlnirea publicului cu reprezentanții instituțiilor organizatoare și a invitaților.

Expoziția va rămâne deschisă pentru vizitare în perioada 20 martie – 30 aprilie 2023, de marți până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00.

Îmbogățit recent cu noi documente, proiectul a fost inițiat și elaborat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt susținute financiar de Consiliul Județean Sibiu, cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la înființarea Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA și a Bibliotecii acesteia, în anul 2021.

Vizitatorii expoziției vor avea prilejul de a admira o serie de documente cu valoare de patrimoniu din colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu: carte românească veche, carte străină veche, manuscrise, piese de iconografie, cartografie și ex-libris-uri. Dintre acestea menționăm: Statutele Asociațiunii (1861), Albumul cu vederi din Expoziția etnografică organizată la inaugurarea Muzeului Asociațiunii (1905), un Calendar realizat la Sibiu în 1793, Decretul privind desființarea iobagiei, tipărit la Viena în 1785 sau lada de zestre a lui George Barițiu.

Expoziția este curatoriată de către dr. Bogdan Andriescu, cercetător în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, prima prezentare publică fiind organizată la Muzeul Național Cotroceni, în luna septembrie a anului trecut. Albumul care însoțește expoziția reflectă istoria și moștenirea culturală ale uneia dintre cele mai vechi biblioteci publice din România.

Andi Niculescu

Politica