sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sute de absenți, în Dolj, la ultima probă a simulării examenului de Bacalaureat

Miercuri s-a desfășurat ultima probă din cadrul simulării naționale a examenului de Bacalaureat pentru elevii care finalizează ciclul liceal. A fost proba la alegere a profilului și specializării.

Potrivit ISJ Dolj, procentul de prezență, la această probă, a fost de 84,41%, mai exact 3448 de elevi prezenți și 637 de elevi absenți.

Conform calendarului aprobat prin ordinul ministrului educației nr. 6760 din 7 decembrie 2023, comunicarea rezultatelor va avea loc în data de 15 martie 2024.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Rezultatele obținute la simulare nu se publică, nu se afișează și nu se contestă. Acestea sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare”, se arată în comunicatul inspectoratului.

Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog. La solicitarea scrisă a elevului sau părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

”Scopul organizării acestor simulări îl constituie familiarizarea elevilor cu rigorile examenelor naționale în vederea optimizării rezultatelor obținute de către elevii din învățământul preuniversitar la finalul studiilor liceale și simulării condițiilor de organizare și desfășurare a evaluării digitalizate”, se mai arată în comunicat.

Politica