luni, mai 6, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bergodi: „Nu știu dacă se poate rejuca meciul cu Craiova”

Sepsi s-a impus pe teren propriu cu Hermannstadt, scor 2-1, în etapa cu numărul 27 din Liga 1. formația din Sfântu Gheorghe s-a detașat, din nou, la 5 puncte de oltenii de la FCU Craiova, iar Cristiano Bergodi s-a arătat încântat de acest lucru.

Un meci frumos, cu multe emoții. În prima repriză nu am pornit bine, minge se plimba lent. În a doua repriză, a venit acest episod cu penalty și eliminarea lui Tamas. Acest moment putea omorî orice echipă. Dar băieții au reacționat bine, au avut încredere, n-au renunțat. E o victorie de moral, care duce la cinci puncte (n.r. – de U Craiova 1948) și asta e important. N-am văzut faza penalty-ului, dar a fost un episod care putea omorî și un taur. Să fii egalat în zece oameni, dar noi n-am renunțat și am profitat de greșeala lor. Dar important este să ai încredere că poți să câștigi meciul”, a declarat antrenorul.

Bergodi spune că nu cunoaște regulamentul și că nu știe dacă meciul cu FCU Craiova se poate rejuca. Totuși, tehnicianul spune că va accepta să dispute, din nou, partida, dacă se va ajunge la o astfel de decizie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Aveam nevoie de o victorie. N-am făcut un joc strălucitor, dar au intervenit probleme în lot. Nu știu dacă se poate rejuca meciul cu Craiova. Vom vedea ce se va decide la apel. Nu e o problemă pentru noi. Dacă decide să se rejoace, se va rejuca, nu e problemă. Nu mă pricep la regulament”, a mai spus Cristiano Bergodi.

Politica