vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Elevii din Cârcea au „Școală după Școală”

Elevii Liceului Tehnologic „Constantin Ianculescu” Cârcea au parte începând de luni de un program care vine atât în sprijinul lor, cât și în sprijinul părinților acestora. Intitulat „Școală după Școală”, programul prevede activități educaționale pentru cei mici, în cadrul instituției de învățământ, cât și o masă caldă la prânz.

Directorul liceului, Adrian Velișcu, susține că elevii se vor putea bucura de ore suplimentare, dar într-un cadru recreativ. Aceștia vor acumula mai multe cunoștințe, vor avea profesori care-i vor ajuta la teme, dar și o masă caldă pe zi. Din punct de vedere al timpului, cei mici vor putea rămâne la școală până în jurul orelor 16:00 – 17:00.
Edilul din Cârcea, Valerică Pupăză, aflat la inaugurarea proiectului, a vorbit despre beneficiile pe care acest program le va aduce atât elevilor, cât și părinților acestora, care nu mai sunt nevoiți să plece de la serviciu la orele prânzului pentru cei mici, sau chiar să-și permită locuri de muncă cu normă întreagă. Primarul a dezvăluit și cine a avut inițiativa pentru acest proiect.
Am inaugurat astăzi programul „Școală după Școală”, program destinat elevilor de la învățământul gimnazial și primar din cadrul Liceului Tehnologic „Constantin Ianculescu” Cârcea. Programul este finanțat din partea Consiliului Local la inițiativa Primăriei Cârcea, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj. Inițierea acestui program este răspunsul Primăriei la nevoile pe linie de învățământ la nivel de comună. Scopul programului este creșterea performanțelor școlare, accelerarea prin activități educative, dezvoltarea personală, integrarea socială, cu sprijinul cadrelor didactice implicate în acest proiect. Totodată, asigurarea unei mese calde pentru beneficiari”, a spus edilul Valerică Pupăză.

Adrian Velișcu, directorul Liceului Tehnologic „Constantin Ianculescu” și Valerică Pupăză, Primarul comunei Cârcea.


Primarul din Cârcea a dezvăluit și care sunt așteptările generale de la acest program, așteptări care privesc atât elevii cât și întreaga comunitate.
Acest program are o serie de avantaje. Asigurarea participării elevilor pentru combaterea absenteismului, abandonului școlar, chiar și migrației către alte școli, precum și rezultate mai bune la învățătură. Organizarea de ore suplimentare pentru pregătirea copiilor și efectuarea de teme cu un cadru de specialitate. Părinții sunt și ei absolviți de grija de a-și mai lua copiii la ora 12 de la școală, fiind preocupați și angajați cu normă întreagă, în acest fel crescând veniturile familiale”, a adăugat edilul din Cârcea.
La eveniment a fost prezent și inspectorul școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dolj, Aida Ionescu. Reprezentantul ISJ Dolj a vorbit despre programul implementat de liceul din Cârcea, dar și despre desfășurarea acestuia la nivel județean.
Suntem prezenți la deschiderea programului „Școală după Școală” într-o nouă familie, familia acestui liceu care crește împreună cu dumneavoastră. Acest program este unul complementar programului școlar obligatoriu, care aduce un plus în ceea ce privește învățarea și consolidarea competențelor.
La nivelul județului se află 17 unități de învățământ în care este implementat acest program. 5 dintre acestea sunt la nivelul municipiului Craiova, iar 12 la nivel județean. În această școală întâlnim un mediu propice învățământului de calitate
”, a adăugat inspectorul școlar general adjunct, Aida Ionescu.
O altă voce importantă în ceea ce privește proiectul este cea a părinților. O parte dintre aceștia au fost prezenți, de asemenea, la eveniment și au explicat cum văd programul Școală după Școală.
Pentru noi, ca părinți, este avantajos. Putem să rămânem la serviciu cu normă întreagă, sa desfășurăm și alte activități. Toate acestea, fără grija cum că cei mici nu sunt supravegheați. Copiii au reacționat bine la acest program. Nu rămân la școală doar pentru a-și face temele, dar au și alte activități. Se joacă, se recreează, socializează”, a spus unul dintre părinții celor mici.
Investițiile efectuate în unitatea de învățământ de la Cârcea au fost unele considerabile în ultimii ani. De la cantină, la laboratorul de informatică, la locul de joacă, în infrastructura liceului s-au investit aproximativ 3 milioane de lei, iar aceste investiții nu se vor opri aici, asigură chiar edilul din localitate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica