luni, mai 13, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oltul, pe locul 2 în țară la bani alocați prin Programul „Anghel Saligny”

Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că este mulțumit de fondurile pe care le-a obținut județul prin Programul „Anghel Saligny”.

Oprescu a subliniat faptul că județul Olt este al doilea din țară ca fonduri alocate prin program.

„Mai bine de atât nu se putea…Este adevărat că, și cu aceste lucrări, județul Olt nu termină cu problemele de infrastructură pe care le are. Dacă ne uităm pe alocările naționale vedem că, în urma criteriilor luate în calcul de Guvernul României, județul Olt se află pe locul doi pe țară ca și sume alocate. Este vorba despre un miliard 600 de milioane de lei noi. Sunt 157 de proiecte ce ne au intrat, 95 sunt pentru drum și asfalt, diferența, pe apă și canal. Sunt proiecte foarte importante pentru localitățile ce le au depus. Și CJ Olt are trei proiecte de drumuri ce însumează aproximativ 40 de kilometri ce vor fi reabilitați. Toate sumele alocate, dacă vor fi făcute economii prin apariția SF-ul sau prin licitare, pentru că s-ar putea ca suma să scadă, vor rămâne în cadrul județului, fără a se putea schimba destinația. Cele care sunt pe apă și canal, vor rămâne pe apă și canal și vor intra din tabloul general proiecte ce au fost deja depuse, la fel se va întâmpla și pe drumuri,”, a spus Marius Oprescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Printre proiectele de care județul se bucură se regăsesc: Modernizare drum județean DJ643, Bobu-Voineasa-Balș (valoare peste 94 milioane de lei); Modernizare drum județean DJ546C, Potcoava-Perieți; Modernizare drum județean DJ703C, comuna Cungrea-Verguleasa (sat Poganu) (valoare peste 34 milioane de lei).

Politica