vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Accident grav în zona comunei Topleț! Managerul Spitalului Orșova: „Procedurile nu sunt mai importante decât viața unui copil”

O tragedie s-a întâmplat sâmbătă după-amiază, 25 martie, pe DN 6, în zona comunei Topleț. Un soț a murit, iar soția și cei trei copii au fost răniți şi transportați la spital, în urma unui accident de circulaţie produs la limita judeţelor Caraş-Severin şi Mehedinţi.

În accident au fost implicate două autovehicule, un microbuz şi o mașină, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin. Toate victimele se aflau în mașină, din primele cercetări poliţiştii stabilind că accidentul a avut loc după ce maşina a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu microbuzul. La sosirea echipelor de prim-ajutor, un bărbat a fost găsit decedat în faţa maşinii.

Cei trei copii care se aflau în autoturism au fost transportaţi la spital. Primul minor, care are 13 ani, a fost transportat la spitalul din Orşova şi va fi transferat la Drobeta Turnu Severin. Ceilalţi doi copii au vârstele de doi şi, respectiv, trei ani, fiind internaţi la spitalul din Drobeta Turnu Severin.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mama celor trei copii, o femeie de 33 ani, a fost descarcerată din autoturism de către pompierii militari şi preluată cu un elicopter SMURD, care a transportat-o la spitalul din Orşova. Şoferul microbuzului a refuzat să fie transportat la spital.

„Autoturismul în care se aflau cele 5 persoane a pătruns pe sensul opus de deplasare, unde a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară. Cele 4 persoane rănite au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.

La sosirea echipajelor, una dintre persoanele adulte a fost găsită decedată, în afara autoturismului, iar o alta era încarcerată. Acționează, în sprijin, Detașamentul de Pompieri Orșova ISU Mehedinți, cu 1 Descarcerare și 1 ambulanță SMURD. De asemenea au fost alocate 2 ambulanțe SAJ și un elicopterul SMURD Caransebeș”, potrivit radioresita.ro.

Managerul Spitalului Municipal din Orșova, Adrian Cican, o acuză pe dr. Florescu, un medic ambulanțier coordonator în dispecerat, de imprudență, iar dacă minorul de 12 ani va muri o va acuza, alături de mama acestuia, de omor prin imprudență.

„Tot astăzi, a decedat și coordonarea medicală mehedințeană a Serviciilor de Urgență, din cauza unui medic ambulanțier coordonator în dispecerat, numit dr. Florescu (o doctoriță), un medic protejat de nu știu cine, dar o să aflu (se pare că sistemul gestionat de dr. Raed Arafat), după zeci de incidente în care deciziile acesteia au dus la….persoane decedate cu zile (îmi asum ceea ce spun)!

Dacă copilul de 12 ani, victimă a acestui accident mai sus descris, va deceda, eu personal o voi acuza și îi voi face plângere pentru omor prin imprudență alături de mama acestuia. Coordonarea medicală a acestui accident a fost efectuată de această doctoriță, angajată a SAJ Mehedinți, care nu a permis serviciului SMURD să ducă copilul la elicopterul venit de aproape o oră, pentru că încălca procedura… Noaptea minții! Această doctoriță are zeci de plângeri, inclusiv de la mine personal pentru alte două cazuri în care viața victimei, nu însemna nimic în fața procedurilor. Doamna dr. Florescu, plecați din sistemul DSU, până nu mai faceți alte victime!”, a scris acesta pe Facebook.

Cican mulțumește tuturor celor care au reacționat imediat și nu au așteptat, iar doctoriței Floresu îi reamintește că „procedurile nu sunt mai importante decât viața unui copil”.

„Mulțumesc din suflet echipajului medical și nemedical al elicopterului SMURD Caransedeș, Ambulanței Substației Orșova, SMURD Orșova, întregului personal medical al Compartimentului de Primire Urgențe Orșova, medicilor de gardă de la Spitalului Municipal Orșova, personalului medical din ATI al Spitalului Municipal Orșova care cu acordul managerului a încălcat procedura pentru a însoți copiluțul grav accidentat de la spital la elicopterul aflat pe stadionul Orșova pentru a urgenta procedura și pentru a salva viața acestuia și nu în ultimul rând și Primarului Municipiului Orșova care a ajutat prin mobilizarea Poliției Locale și acordul privind accesul pe stadion elicopterului SMURD Caransebeș!

Doamna dr. Florescu, procedurile nu sunt mai importante decât viața unui copil! Rog autoritățile statului să se sesizeze și să nu o mai țină în brațe pe această doctoriță! Viața este mai importantă decât orice procedură (nu înseamnă că trebuie să nu le respectăm, dar uneori trebuie încălcate pentru a salva vieți), trebuie să înțelegeți unii dintre voi din sistemul DSU, până când nu vor deceda și ale persoane din cauza unor proceduri!”, a mai scris acesta pe Facebook.

Politica