vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiovenii, alături de polițiștii doljeni la ceas aniversar

Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a organizat, astăzi, un eveniment de prezentare a mijloacelor de mobilitate din dotarea instituției, precum și a tehnicii din dotarea structurilor subordonate. Activitatea a fost organizată în Piața William Shakespeare din centrul municipiului Craiova, între orele 11.00 – 17.00 și a constat în expunerea pentru publicul larg a unui număr de șapte autospeciale folosite în misiunile zilnice de Poliția Rutieră, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Biroul pentru Protecția Animalelor și Serviciul Criminalistic.

Cei mai mici vizitatori, dar nu numai, au fost foarte interesați să vadă de aproape și să înțeleagă cum funcționează dotările de pe mașinile de poliție rutieră, dispozitivul drug – test, aparatul de tip radar, pentru măsurarea vitezei de deplasare, motocicleta de poliție.

De o atenție aparte s-a bucurat autospeciala din dotarea Biroului pentru Protecția Animalelor, care a impresionat prin dimensiuni și prin dotările speciale pentru transportul animalelor rănite, precum și autolaboratorul folosit de polițiștii de la Serviciul Criminalistică, dotat cu toate instrumentele necesare pentru realizarea unei cercetări la fața locului la cele mai înalte standarde profesionale și procedurale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Au fost prezenți, de asemenea, polițiștii din cadrul Grupei Pirotehnice, care au realizat o demonstrație de utilizare a robotului pentru detectarea și dezamorsarea dispozitivelor explozive.

”Scopul acestei manifestări a fost acela de a aduce la cunoștința cetățenilor orașului nostru momentul aniversar pe care îl parcurgem, precum și de a consolida apropierea de comunitatea pe care o deservim prin activitățile noastre zilnice și suntem încântați să constatăm faptul că inițiativa noastră s-a bucurat de un real succes în rândul craiovenilor, din estimările noastre, peste 2000 de cetățeni vizitând standurile de prezentare amenajate și purtând discuții cu polițiștii prezenți”, au spus reprezentanții IPJ Dolj.

Politica