vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Marcel Romanescu vrea o vară plină de concerte la Târgu Jiu: „Am prevăzut un buget însemnat”

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a dezvăluit că va fi o vară plină de muzică în orașul pe care îl conduce. Edilul spune că ridicarea restricțiilor impuse în pandemie va permite autorităților locale să organizeze concerte de amploare, care să atragă mulți turiști.

Marcel Romanescu a explicat faptul că evenimentele vor începe de Zilele Municipiului Târgu-Jiu și că deja s-a făcut o listă cu artiștii care ar putea urca pe scenă în fața târgujienilor.

Putem organiza evenimente cu număr mare de participanți. Am stat doi ani de zile încorsetați de restricții. Am încercat să organizăm evenimente la Târgu-Jiu și am organizat evenimente cu un anumit specific, am mers mai mult pe muzica clasică, pentru că, după ce ne-am făcut un calcul am constatat că acolo numărul celor cărora le place acest gen muzical este mai mic. În parcul Coloanei Infinitului am organizat cinci evenimente vara trecută, însă nu au fost de mare amploare. De data aceasta, am prevăzut un buget însemnat pentru evenimentele pe care le vom organiza în această vară la Târgu-Jiu. Totul va începe cu Zilele Municipiului Târgu-Jiu, după care, la fiecare sfârșit de săptămână, vor fi organizate spectacole de muzică populară și ușoară. Ne dorim să atragem cât mai mulți turiști care să rămână și ei la spectacolele pe care le organizăm pentru târgujieni. Avem o listă de artiști, rămâne ca, după discuțiile cu asociațiile de elevi, să vedem exact care sunt formațiile pe care și le-ar dori să le aducem la Târgu-Jiu”, a supus Marcel Romanescu, potrivit gorjonline.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

foto: Facebook/ Shopping City Targu Jiu

Politica