joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

România a cerut activarea articolului 4 pentru consultarea aliaților NATO

România a cerut activarea articolului 4 din Tratatul de la Washington, care stabileşte un mecanism de consultare între aliaţi, în contextul conflictului din Ucraina, a anunțat ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

După acest demers, este posibil să fie convocat un summit extraordinar.

„În urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, am cerut Misiunii României la NATO să ceară împreună cu alţi aliaţi activarea art. 4 din Tratatul de la Washington – care stabileşte un mecanism de consultare între aliaţi – cu privire la impactul situaţiei actuale asupra securităţii aliaţilor”, a informat Aurescu, pe Twitter.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Și guvernul polonez a cerut, joi, activarea articolului 4 al Tratatului Alianţei, ce prevede consultări în situaţie de ameninţare la adresa securităţii uneia din părţile semnatare, în urma atacului declanşat de Rusia în Ucraina, transmite Agerpres care citează AFP.

‘Acum un moment, ambasadorul (polonez) la Bruxelles a înaintat o astfel de cerere secretarului general al NATO, împreună cu un grup de aliaţi’, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Müller.

‘Părţile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea vreuneia dintre părţi’, prevede articolul 4 din Tratatul Nord-Atlantic.

Politica