vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Consiliul Federației Ruse a aprobat cererea lui Putin de a trimite armata în Donbas

Consiliul Federației Ruse a aprobat, marți, cererea președintelui Vladimir Putin de a trimite armata în Donbas, după recunoașterea independenței regiunilor Lugansk și Donețk.

Camera superioară a parlamentului rus a anunţat senatorii marţi că sesiunea lor va continua după ora 15:00 GMT, o decizie neobişnuită, luată după ce ambele camere legislative ale Rusiei au votat mai devreme recunoaşterea formală a celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, a relatatat Reuters, potrivit Agerpres.

Consiliul Federaţiei (Senatul) Rusiei şi Duma (Camera Deputaţilor) au ratificat mai devreme în unanimitate două tratate cu regiunile Doneţk şi Lugansk, care deschid calea trimiterii de trupe ruseşti în aceste provincii separatiste din estul Ucrainei. Tratatele mai prevăd, printre altele, semnarea de acorduri în diferite domenii, de la cel militar şi tehnico-ştiinţific până la cel social, precum şi susţinerea de către Rusia a sistemelor financiar-bancare din cele două provincii secesioniste.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit acordurilor cu Lungask și Donețk, Rusia a căpătat dreptul de a construi baze militare în regiunile separatiste Donețk și Lugansk, pe care le-a recunoscut ca state independente.

Liderii separatiști au cerut deja ajutor militar Federației Ruse.

La scurt timp după declarația lui Putin privind recunoașterea independenței, pe rețelele sociale au început să apară imagini neverificate ale mișcării trupelor ruse. Este vorba despre un convoi care se îndreaptă RPD, dar traseul acestor mișcări nu a putut fi confirmat independent, a relatat BBC.

Oficialii ucraineni spun că trupe rusești ar fi intrat deja pe teritoriul separatist și că localnicii din orașul Makiivka, condus de rebeli, au văzut ceea ce par a fi vehicule blindate rusești în mișcare.

Politica